Borcea va cere pe 10 aprilie să fi e pus în libertate

Borcea va cere pe 10 aprilie să fi e pus în libertate

Cristian Borcea, fostul finanţator al clubului Dinamo, a depus la Judecătoria Sectorului 5 o cerere prin care solicită să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova. Solicitarea lui Borcea va fi discutată pe data de 10 aprilie.

Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în Dosarul Retrocedărilor ilegale de terenuri şi în Dosarul Transferurilor din fotbal. Cristian Borcea a mai beneficiat de o eliberare condiţionată în iulie 2018, după ce a executat efectiv 4 ani şi 4 luni din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în Dosarul Transferurilor.

El a fost reîncarcerat pe 8 februarie 2019, după ce a primit 5 ani închisoare în Dosarul Retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia. Luni seară, Cristian Borcea a fost transferat de la Spitalul Penitenciarului Rahova la Spitalul Floreasca, unde a fost internat deoarece are probleme cu inima.

 

Ne puteți urmări și pe Google News