Bombă mondenă! Radu Banciu intră în politică?! Vorbe incredibile despre politicienii români

Bombă mondenă! Radu Banciu intră în politică?! Vorbe incredibile despre politicienii români

Realizatorul Radu Banciu pare să fi trecut printr-o schimbare neașteptată, având acum cuvinte de laudă pentru politicieni.

Radu Banciu este de părere că nu există oameni de excepție în politica românească, dar nici nu trebuie să-i etichetăm ca fiind absolut catastrofali, așa cum se grăbește să o facă mare parte din societatea civilă.

„Nu avem în clasa politică din România oameni de excepție, dar pe de altă parte nici nu avem unii despre care să spui, bă, absolut tot ce au făcut este o catastrofă. Așa sunt în ansamblu societatea și clasa politică. La rezultate globale, suntem zero. Așa, individ luat bucată cu bucată, nu e o catastrofă.

De exemplu, doamna Dăncilă a declarat, după ce Ana Birchall, sigur, va trebui să fie ușchită de la Ministerul Justiției, așa cum înțeleg că voiau și baronii PSD pentru că ea nu mai corespundea, eu vreau să vin cu un magistrat acolo. A avut o tentativă cu Dana Gîrbovan, până la urmă nesoluționată. Va mai încerca să vină cu un magistrat, o declarație corectă, întrucât nu mai vrea politic în Justiție”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Referitor la numirea unui magistrat la Ministerul Justiției, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu” afirmă că aceasta este cea mai bună variantă. Banciu crede că nici Liviu Dragnea, nici Victor Ponta nu au înțeles rolul ministrului Justiției.

„Iată un lucru pe care Liviu Dragnea nu-l discuta. Nici Victor Ponta, de altfel, nu-l discuta. Chiar dacă el vine și prezintă alte argumente, la vremea lui era dictatură în România. Era o dictatură a bunului plac, a prostiei omenești. Cei care erau puși acolo, că doar știți cum făcea Dragnea, după ni s-a și confirmat din interiorul partidului, de acei doi oameni, erau puși acolo ca să nu facă nimic. Adică, să nu facă altceva decât resursele de care dispuneau să le împartă, să le întindă pe masă precum cărțile de joc către liderii lor, către stăpânii lor. Doamna Dăncilă era în aceeași situație. Lăsată liberă, iată că nu mai este chiar atât de săracă cu duhul, cum părea la început”.