Bombă în Dosarul adopției Sorinei. Fata are și un frate. Val de falsuri și ilegalități

Bombă în Dosarul adopției Sorinei. Fata are și un frate. Val de falsuri și ilegalități

Un val de falsuri și ilegalități în Dosarul adopției Sorinei a fost prezentat miercuri seara la Romania TV. Mai precis este vorba de șapte capete de acuzare în acest caz intens mediatizat. Primele persoane urmărite penal sunt procurorul Maria Pițurcă și managerul de caz, care a întocmit planul de adopție. Surpriza majoră este că fata din Baia de Aramă are și un „frate de sânge”.

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a demarat urmărirea penală pe numele procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Aceeași secție pentru magistrați a decis să o investigheze și pe o angajată a Direcției Protecției Copilului Mehedinți, Mojan Violeta, pentru fals.

Iată și sarabanda faptelor grave incriminate: - acte false la actul de adoptie, - amenințări asupra asistentei maternale, - acte false pentru inducerea în eroare a judecătorului,  - falsificarea actelor medicale ale Sorinei, - falsuri referitoare la legatura Sorinei cu familia naturală, - falsificarea semnăturii asistentei maternale.

Începerea urmăririi penale s-a bazat pe falsurile grosolane din dosarul de adopție, acuzele fiind de fals și uz de fals material. motive de anulare a adoptie.

Pe pagina sa de Facebook, jurnalista Sorina Matei  a dezvăluit că fetița din Baia de Aramă are un frate bun, de sânge, despre care nu s-a amintit în nici un act oficial.

„Știţi că “Justiţia” independentă, echidistantă, imparţială şi eficientă, cot la cot cu autorităţile statului, printr-un lanţ nesfârşit de infracţiuni au ascuns peste tot în acte şi în dosar şi horătâri că micuţa Sorina mai are un frăţior bun, de sânge, dat şi el în plasament la altă familie de pe lângă Craiova? Pe frăţiorul Sorinei, aflat şi acum în plasament la o altă familie, îl cheamă Andrei, are 12-13 ani şi au ascuns totul ca să meargă şnur prin fals adopţia internaţională pentru că altfel, o asemenea situaţie îi bloca legal şi trebuiau să facă toate demersurile ca fraţiorii de sânge- Sorina şi Andrei- să fie adoptaţi împreună, să fie reuniţi într-o familie. Ceea ce nu s-a întâmplat, nu au făcut, pentru că au ascuns existenţa frăţiorului Sorinei, Andrei. Iar astăzi, la Craiova, procuroarea de şedinţă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova a fost în sincron în instanţă cu fam Săcărin. Realizaţi ce se întâmplă şi cât de năucitor este acest caz?”, a scris Sorina Matei.

Acest element surpriză schimbă complet datele problemei întrucît  în aceste condiții adopția internațională ar fi eșuat, frații de sânge neputând fi, conform legii, separați.

 

Ne puteți urmări și pe Google News