Acest pitac domnesc, care a fost citit cu pompa cuvenită, la toate colțurile cu îmbulzeală din București, la 9 Ghenarie 1817, poruncea strașnic tuturor ca să se știe:

Că afară de domnițe și de beizadele nicio altă cucoană, oricât de ingliudisită și din protipendadă ar fi, nu are voie să mai poarte straie cumașuri de mătăsărie albă.

Adică nici aclazuri, nici catifele, nici croazele de vopseaua asta nu mai sunt îngăduite cu nici un chip ju- pânițelor. Decât numai domneștilor obraze a domnițelor Ruxandra, Ralu și Smaranda, precum și luminăției sale, beizadea Constantin.

Natural, o asemenea ofensă adusă soțiilor și fiicelor de boieri pământeni a provocat mare zarvă printre cucoanele din protipendadă.

Multe scandaluri au urmat în casele boirilor noștri în urma acestui pitac. Jupânițele își acuzau soții de slăbiciune față de Vodă, care destul jecmănea poporul ca să mai și amestece în treburile muierești.

Tuturor le era, însă, frică de vreun pitac de surghiun, așa că încercau să-și calmeze muierile.

Peste câteva zile, la teatrul de la Cișmeaua Roșie se juca în grecește „Mânia lui Achile”.

Jupânițele din sală însă nu se puteau bucura de reprezntație în rochhile lor, cât de cât elegante, de catifea imonie, de canavăț similiu, când în loja lui Vodă își lua ochii albeța alcazului cu care erau înveșmântați beizadea constantin și surorile sale Smaranda și Ruxandra.

Iar pe scenă, într-un rol de păstoriță troiană, domnița ralu era numai o spumă de dantelărie albă.

În seara aceea în casele boierilor Filipești, Slătineni, Dudești, Golești etc. s-a petrecut o adevărată revoltă. Și numai cu făgăduiala că-i vor cere lui Vodă să retragă pitacul cu pricina au putut adormi bietele dudui.

Dar boierii au uitat…

Numai că jupânițele nu au uitat. Mai multe zile la rând, vorniceasa Tarsița Filipescu, a cutreierat casele prietenelor.

Și, într-o duminică de credeai că e primăvară, pe podul Mogoșoaiei nu mai puteai trece de înghesuiala caretelor de Viena, care plimbau duducile de la palatul Brâncoveanului până la casele Golescului.

Dar, ca la un semn, duducilor din toate săniile și britcile a început să li se pară prea cal.

Toate au scuturat de pe umeri malotele de vopsea întunecată și au rămas numai în sulupuri de alcaz alb, de se vedeau numai rochii de mătăsării albe.

Dinspre cealaltă parte a uliței venea tocmai sania domniței Ralu, înconjurată de arnăuți și ciohodari. Și era domnița înveșmântată numai în vopsea alba!

Când s-au întâlnit caleștile – cea a domniței cu cele ale duducilor, Ralu s-a schimbat la față și a poruncit arnăuților să se întoarcă spre curtea nouă.

Pânî seara, caleștile duducilor au defilat victorioase pe podul Mogoșoaiei, călcând, astfel, prin cea mai pașnică revoluție cunoscută din istorie, porunca lui Vodă.

Ralu a dat năvală peste Vodă, cerându-i să ia măsuri.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric