Evenimentul Zilei > Politica > Boc sare la gâtul lui Orban, în războiul pentru șefia PNL. Ce îi reproșează președintelui liberalilor
Boc sare la gâtul lui Orban, în războiul pentru șefia PNL. Ce îi reproșează președintelui liberalilor

Boc sare la gâtul lui Orban, în războiul pentru șefia PNL. Ce îi reproșează președintelui liberalilor

Emil Boc îi cere răspicat lui Ludovic Orban să pune capăt politicii pe care o duce acum în PNL.

Este o politică pe care primarul Clujului o consideră indiscutabil distrugătoare pentru liberali.

Boc critică nivelul suburban la care a ajuns lupta pentru scaunul de șef PNL

Politicianul, fost premier în mandatul al doilea ca președinte al lui Băsescu, avertizează: ”Suntem pe cale să ajungem la un nivel de la care aproape că va fi imposibil pentru oricine va câștiga președinția PNL să recupereze și să câștige alegerile din 2024. Am fost președinte de partid și candidat pentru președinția partidului în timp ce eram premier. Niciodată nu a coborât nivelul dezbaterii și atacurilor din partid la nivelul celor de astăzi din PNL (…)

Florin Citu, Emil Boc

Ce se întâmplă astăzi în PNL e departe de orice competiție loială și corectă între colegi. Dl. președinte Orban, dacă mai ține la acest partid, să înțeleagă că fiecare rafala zilnică de atacuri nu e la adresa lui Boc sau a lui Cîțu, ci la adresa fundamentelor acestui partid, acestor membri extrem de atenți la ce se întâmplă și își pun mâna în cap văzând atâtea lucruri. Sper ca mesajul meu să fie un apel în ceasul al 12-lea. Să ne concentrăm pe ce suntem noi buni, pe ce oferim românilor, nu pe atacuri care lasă urme adânci în PNL.” a mai spus Emil Boc, citat de DCNews.

Orban îi amintește lui Boc că are memorie scurtă

Nici Ludovic Orban nu s-a lăsat mai prejos și i-a dat o replică pe măsură lui Emil Boc, un susținător convins al lui Florin Cîțu.”M-aș feri, în locului domnului Boc, să dau lecții politice despre managementul partidului și să fac aprecieri legate de scorul politic, pentru că Emil Boc a fost președintele PDL și premier, care a luat partidul după alegerile prezidențiale din 2009, la 40 – 41%, și, din câte-mi aduc aminte, în 2012, scorul PDL într-o alianță, ARD, a fost în jur de 18% ca reprezentare parlamentară, așa că-n materie de învățăminte și de experiențe de leadership politic caut întotdeauna să învăț de la cei care chiar au avut rezultate, în exercitarea mandatului de președinte” i-a transmis,

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.