Boala pe care nu o simți. Până când te trimite pe patul de spital. Informații vitale
- Mihaela Dan
- 28 octombrie 2020, 13:12
O boală face ravagii printre persoanele care petrec majoritatea timpului la birou, stând într-o postură incorectă.
20% dintre persoanele care stau la birou într-o postură incorectă ajung să sufere de hernie cervicală.
Cu toate acestea, neurochirurgul Horațiu Ioani are vești îmbucurătoare. Dacă ne confruntăm cu această problemă, nu este neparat nevoie să ajungem în sala de operații. Din fericire, această problemă poate fi rezolvată prin adoptarea unui stil de viață mai sănătos și a unei poziții corecte atunci când stăm la birou.
„Hernia cervicală reprezintă ieșirea discului între două vertebre cervicale din diferite cauze. Hernia cervicală apare atunci când suprasolicităm coloana cervicală şi această suprasolicitare poate să apară când stai mult timp la birou, cu capul aplecat în faţă şi coloana cervicală îşi pierde din poziţia normală”, a declarat Horațiu Ioani, pentru Antena 3.
Hernia cervicală afectează 20% dintre corporatiști
„Coloana cervicală trebuie să aibă o curbură în spate şi dacă scanăm 100 de corporatişti care îşi petrec 8 ore pe zi în faţa unui calculator sau telefon, 20% dintre ei au aproape sigur o coloana cervicală foarte dreaptă, ceea ce este un lucru foarte rău. (...) La doctor ar trebui să ne ducă durerea cervicală care persistă. Durerea este cel mai mult dată de o suprasolicitare a musculaturii cervicale”, a mai spus medicul
Soluția salvatoare
„Când un pacient are o problemă cu coloana cervicală nu are voie să facă un unghi dintre gât şi bărbie mai mic de 90 de grade. Dacă stă la calculator trebuie să aibă monitor la nivelul ochilor, pentru că altfel pui extra presiune pe coloana cervicală. Gulerul este o idee extrem de proastă, adică proastă dusă la extrem. Nu ne ajută, chiar ne fac rău într-o primă etapă. Ne ajută în anumite condiţii. Sunt gulere pentru anumite patologii, dar să porţi un guler doar ca să dea extra suport coloanei, în loc schimbi stilul de viaţă, asta duce la o detensionare a musculaturii cervicale şi dacă faci asta, cumva coloana nu mai are de ce să se ţină. Coloana este ţinută de musculatura cervical. Dacă muscultura respectivă o detensionezi pentru că îi dai un suport cu gulerul, practic grăbeşti procesul de degenerare”, a mai spus acesta.
Când trebuie să apelăm la operație
„Dacă cumva pe lângă hernica de disc ajungi să ai şi dureri pe mână, sau furnicături pe mână, sau mâna nu mişcă cum trebuie, sau sunt probleme de mers care se asociază şi cu anumite imagini pe RMN, atunci se ajunge la neurochirug. Asta este o situaţie foarte rară când noi chiar trebuie să invervenim. Ceea mai mare parte a problemelor se mangeriază de către medicul de recuperare”, a conchis neurochirurgul Horaţiu Ioani.