Boala fără leac, care face ravagii în România. Cei care suferă se ascund din cauza rușinii

Pacienți. Sursa foto: Photographerlondon | Dreamstime.com

România este una dintre țările unde mulți bolnavi nu vor să recunoască suferința pe care o au. Ei se tem că ar putea fi marginalizați chiar și de persoanele apropiate.

Bolnavii care suferă de grave boli neurologice sunt în continuare marginalizaţi ori ignoraţi de societate în România. Așadar, ei se tem să spună chiar și apropiaților ce probleme au. În acest caz, tot mai mulţi pacienţi cu scleroză multiplă, Parkinson sau epilepsie aleg să își ascundă boala și pentru a-şi păstra locul de muncă.
Mai mult decât atât, unii pacienţi povestesc că nu îşi găsesc loc nici măcar într-un cămin sau centru de îngrijiri. Statisticile arată că una din trei persoane se va confrunta de-a lungul vieţii cu o afecţiune neurologică. În ciuda acestui lucru, destul de puţini români ştiu să reacţioneze atunci când cineva are o tulburare neurologică.

Bolnavii se tem să nu fie marginalizați

În România sunt aproximativ 70.000 de oameni cu Parkinson şi peste 20.000 cu scleroză multiplă. În același timp, alte statistici arată că există peste 600 de tipuri diferite de afecțiuni neurologice care afectează anual milioane de pacienți. Cu toate acestea, marginalizarea este un fenomen care se întâmplă frecvent.

Un exemplu în acest sens sunt Cătălin și Adriana Țoțan. Cei doi s-au întâlnit la Asociația Mai puternici decât boala Parkinson. Ei au mărturisit că cea mai mare problemă cu care se confruntă este izolarea socială. „Suntem cam marginalizați. Sunt momente în care nu pot să mă mișc, dar privesc boala ca pe un dar de la Dumnezeu și o duc cu demnitate”, a mărturisit Adriana. În același timp, Cătălin a adăugat că de-a lungul timpului s-a simțit izolat de familie și prieteni.

În plus, Simona Tănase, care a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, a povestit că prietenii ei când au auzit de ce boală suferă au decis să se îndepărteze de ea. „Noi nu suntem nicăieri încadrați. Nu suntem nicăieri primiți. Niciun centru, inclusiv particular, nu primește pacienții ca noi pentru că nu am împlinit încă 65 de ani”, a mărturisit Simona pentru Antena 3 CNN.