Directorii din banca centrală au scris de zor, în ultimele zile, opinii, în care au încercat să combată criticile aduse BNR. Avem de-a face cu o mișcare de comunicare publică concertată de la vârful Băncii Naționale.
Acum o săptămână, prin mesajul purtătorului de cuvânt, Banca Națională se arăta indignată de atacurile publice la adresa sa. Într-un text în care BNR-ul juca rolul avocatului și al petentului, intitulat „Banca Națională a României respinge ferm și fără echivoc atacurile la adresa reputației băncii centrale”, Dan Suciu, PR-ul BNR, remarca: „De mai bine de o lună de zile, Banca Națională a României este supusă zilnic unui tir de acuzații reluate cu obstinație, rupte de realitate și menite să ducă la confuzie. Atacurile mediatice vin dintr-o singură sursă (sic!), nu au nicio bază reală, nu se susțin cu documente, avansează date false, mai mult, conțin de prea multe ori neadevăruri economice și acuzații la limita linșajului”.
Te așteptai să urmeze un paragraf de amenințare cu procese, dar n-a fost cazul. În schimb, de atunci și până acum, 
zilnic, și, aparent, din proprie inițiativă, directori ai BNR scriu opinii prin care contraatacă acuzele la adresa instituției proprii. Opinii pe care BNR are grijă să le popularizeze către presă.
Banca Națională și creditul FMI
Un prim exemplu. Acum câteva zile îndatorații în franci elvețieni anunțau că au sesizat DNA pentru că o parte din staff-ul BNR șiar fi „tras foloase” din creditul de la FMI. Pe 17 august, domnul Dan Nițescu, director adjunct, Direcția Buget și analiză financiară din BNR, a intervenit cu opinia „Profitul Băncii Naționale a României și împrumutul de la FMI”. În articol, autorul remarcă: „În rezervele valutare ale BNR au intrat, într-adevăr, sumele împrumutate de la FMI. Dar acestea din urmă au reprezentat doar o parte din rezervele valutare ale BNR. A realiza profit, în general, din administrarea rezervelor valutare (provenite inclusiv dintr-un împrumut extern care a fost rambursat în întregime, împreună cu dobânda aferentă) reprezintă o performanță profesională foarte bună pentru specialiștii care lucrează direct în gestionarea rezervelor valutare”.
Să nu ne mai pierdem tezaurul
După votul pro-Brexit, presa a publicat informația că o parte din rezerva de aur a BNR se află la Londra, depozitată la Banca Angliei. Adrian Vasilescu, cunoscutul consilier al guvernatorului BNR, a publicat pe data de 16 august opinia „În timp ce avioanele americane și britanice bombardau România, piețele financiare de la New York și Londra ne-au păstrat intact aurul”. Acesta explică în articol când au avut loc transferurile către Banca Angliei și că depozitele de acolo nu reprezintă niciun secret, întrucât informațiile apar în fiecare raport anual publicat de BNR. În finalul articolului, Adrian Vasilescu conchide: „Aluzia la riscul pe care l-ar genera Brexit-ul, din 2016, e la fel de ridicolă cum ar fi fost în 2002 orice suspiciune legată de piața Londrei. Să nu uităm că în anii celui de Al Doilea Război Mondial, când SUA și Marea Britanie ne erau dușmani și avioanele lor ne bombardau zilnic, Banca Națională a României avea în depozite 10,3 tone de aur la Banca Angliei, 11,6 tone la Fed și 25,4 tone în Elveția. După război, le-am primit înapoi până la ultimul gram. Ceea ce nu s-a întâmplat cu aurul de la Moscova”.
Piatra de moară a salariilor
O altă temă care a agitat spiritele a fost, ca în fiecare an, cea a secretomaniei care înconjoară salariile de la BNR. Orice demnitar și funcționar de rang înalt își publică salariul pe site-ul instituției în care lucrează și pe cel al Agenției de Integritate, atrăgându-și critici și ponegreli din cauza veniturilor mari, mai puțin personalul BNR. În 2016, BNR a făcut un prim pas, anunțând, printr-o circulară, că va publica salariul guvernatorului Mugur Isărescu și pe cele ale membrilor CA. Nu și pe cele ale directorilor, a spus, însă, Mugur Isărescu. Iar dacă argumentele oferite de el n-au fost destule, Bogdan Mihai, director adjunct al Direcției Relații Internaționale, a emis opinia „Aspecte referitoare la publicarea și cuantumul salariilor conducerii unor bănci centrale din Uniunea Europeană”, în care prezintă cazurile instituțiilor omologe. Exemplele alese sunt fie instituții la fel de secretoase, cum ar fi Banca Greciei, care nu face publice salariile, fie instituții unde salariile guvernatorilor sunt egale sau mai mari ca al lui Mugur Isărescu (care ar câștiga, lunar, circa 16.000 de euro). Pe 10 august, Adrian Vasilescu a scris o opinie pe aceeași temă, cu titlul: „La Banca Națională sunt remunerate performanțe-unicat” (sic!).
Recomandările noastre
