Editura Evenimentul si Capital

Atmosfera unui Ferentari de Mississippi. Cârnați de crocodil și AVENTURILE DIN CARAIBE. Reporter de Cursă Lungă

Cargoul Sebeş la Port-au-Prince FOTO: Arhiva personală a autorului
Autor: | | 1 Comentarii | 3180 Vizualizari

Aveam 27 de ani şi hoinăream, ca reporter de călătorie, pe mai toate mările şi oceanele lumii. Şi, pentru că tot e Ziua Marinei astăzi, mai public în Evenimentul zilei o poveste de pe mare. Una foarte picantă

Port-au-Prince, Haiti, octombrie 1996. Poza îmi aparține și în ea este cargoul de 4.800 TDW Sebeș. Am acostat în capitala primei „republici negre” din istorie după un marș de opt zile, care ar fi trebuit să dureze maxim trei și după o escală în New Orleans. Unde ar fi trebuit să stăm două zile și am staționat 25. Vaporul avea probleme mari la motorul principal și Coast Guard-ul ne-a dat voie să plecăm doar după ce băieții de la mașină numai pioneze n-au folosit ca să-l facă să pornească măcar la a treia „lansare”. Mă cam plictisisem de New Orleans, mai ales că mai fusesem acolo cu câțiva ani înainte. Aveam, deja, și locuri în care ne înădisem. Unu’ era la „House of Blues. The Prezervation of Jazz”, pe Bourbon Street. Crâșmă legendară unde au cântat, în timp, Louis Armstrong, Mahalia Jackson sau Aretha Franklin. Ne lăsau chelnerițele să intrăm cu câte o sticlă de Jack Daniels, cu condiția să luăm și de la ei câte o bere și un shot de bourbon, pe oră. Se prinseseră că suntem cam pauperi.

Some Stuff”, în Alabo, un fel de ferentari al New Orleans-ului

În rest, „cajun food” picantă, cu creveți, moluște, scoici și cârnați cu carne de aligator, mâncarea acadienilor din delta Mississippi-ului, un fel de lipoveni americani de limbă franceză. Și mai era un băruleț, în Alabo, cel mai periculos cartier din NO, pe malul stâng al Mississippi-ului, unde era dana noastră. Acolo, după ce am pus, matol fiind, de patru ori consecutiv, la un tonomat „Cocaine” a lui Eric Clapton, m-a întrebat barmanița dacă nu vreau „some stuff”. La câte vicii aveam asta-mi mai lipsea. M-am rezumat la clasicul „Boiler Maker”, adică bere cu whiskey. RTG-istul nostru, unu’ din Brăila și-a lăsat în Alabo doi diinți din față și toți banii după ce l-au cotonogit un alb și-un negru, ziua în amiaza mare. Actele i le-a recuperat polițiștii de la NOPD, după ce le-a găsit un homeless într-un tomberon. Cel puțin așa au zis.

În derivă lângă coasta Cubei Când am plecat, comandantul, unu’ poreclit Nae Troască, se înţelege uşor din ce cauză, s-a făcut muci de bucurie. Seara, după masă, când am ieșit în Golful Mexic, mă cheamă în timonerie, unde făcea de cart, că la punte, în afară de el, mai erau doar un ofițer III, la primul voiaj, și secundul, un papleacă pe care-l călca în picioare tot timpul. Zice: „Evezeule hai sus, să-ți dau un șpriț!”. Așa îmi spuneau, de la Evenimentul zilei, Am zis că glumește. Când urc, era singur, fără timonier, rupt de beat, cu o sticlă de cocârț lângă telegraf. Am fugit după secund în cabină și l-am supravegheat, pe rând, până l-am convins să se culce. Nu-ți poți imagina cum arată Golful Mexic la ieșirea de pe fluviu. Un trafic ca pe DN1, vineri dupăamiază. Pescadoare, remorchere, petroliere, portcontainere și puzderie de platforme petroliere de foraj și extracție. Un coșmar. Mă rog, am ieșit noi, cu rugina aia de navă din zonă, și am pus de drum spre estul Cubei. Loc în care era să ne punem pe uscat că se oprise motorul și, în derivă fiind, ajunsesem la fo patru-cinci cabluri de coastele țării lui Fidel. Adică juma de milă marină. Mă mir și azi cum de nu ne-au reperat cubanezii, să ne ia la întrebări. În loc de trei zile jumate am făcut opt, cu nenumărate blackout-uri. Noroc că marea era bună, doar curenții puternici.

Barbancourt din Port-au-Prince La Port-au-Prince am făcut cunoștiință cu romul Barbancourt, un fel de brand național cum era la noi coniacul Murtfatlar. Trei dolari sticla de trei stele, cinci aia de cinci stele și șapte aia de șapte stele. Cel mai bun rom pe care l-am trosnit ever. Ciudat e că haitienii îl beau nerăcit, la temperatura ambientală, care sărea la amiază de treișcinci de grade. În schimb, compensau cu apă și gheață. Mâncarea foarte hot, destul de scumpă pentru cea mai săracă țară din emisfera vestică, dar ieftină pentru mine. Curvele negrese destul de anoste, chit că aveau famecul lor când ciripeau în creolă. Zece dolari pe noapte, dacă le îmbătai și le dădeai de mâncare înainte. La vapor nu puteai să le duci, că era o pază la poarta portului cam ca la Pentagon. Așa că ori te riscai să mergi în bidonvilurile lor, ori trăgeai la hotel, unde mai dădeai zece cocari. Cea mai simpatică fază a fost cu nea Vasile, nostromul. Unu’ din cartierul Brătianu, Constanța. Io, seara, în schelă, plictisit. Nea Vasile, beat rangă, pe covertă, venind de la prova, cu o sticlă aproape goală de Barbancourt, în mână. Mă vede și devine generos: „Evezeule, hai să-ți dau o «barbă-n-c...»”.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Reporter de cursă lungă

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate