Blue Air cere ajutorul pentru a zbura peste Covid-19

Blue Air cere ajutorul pentru a zbura peste Covid-19

Compania aeriană a cerut finalizarea condițiilor garanției de stat pentru un împrumut de 300 de milioane de lei, în condițiile în care sectorul transportului aerian este unul din cele mai afectate de pandemie.

Conducerea Blue Air cere Ministerului Finanțelor să îndeplinească „urgent” proiectul Hotărârii de Guvern  care stabileşte termenii şi condiţiile garanţiei de stat, arătând că, „din punct de vedere al companiei, „noi am îndeplinit toate condiţiile prevăzute de cadrul normativ respectiv”.

Este vorba de îndeplinirea „ în regim de maximă urgenţă”, a ultimelor ultimele trei condiţii suspensive rămase neîndeplinite şi necesare pentru acordarea garanţiei de stat de Guvernul Romaniei prin OUG 139 din data de 19 august 2020, respectiv redactarea şi emiterea convenţiei de garantare, iniţierea şi aprobarea Hotărârii de Guvern şi emiterea garanţiei de stat.

Oana Petrescu, directorul general al Blue Air, susține, într-o scrisoare deschisă către Guvernul României, că a trecut o lună de la aprobarea formală a respectivului act normativ şi şapte săptămâni de la avizarea acestuia în prima citire.

„Pentru a putea obţine împrumutul pe 6 ani care ne ajută să acoperim pierderile generate de pandemie şi să putem asigura continuitatea activităţii Blue Air, solicităm reprezentanţilor Ministerului de Finanţe să finalizeze în regim de urgenţă proiectul Hotărârii de Guvern care stabileşte termenii şi condiţiile garanţiei de stat, conform prevederilor Art. 6 (1) din OUG 139. Din punctul de vedere al Blue Air, noi am îndeplinit toate condiţiile prevăzute de cadrul normativ respectiv: am furnizat toate informaţiile şi evaluările solicitate, am constituit garanţiile la Eximbank în favoarea statului român şi am modificat componenta Consiliului de Administraţie pentru a integra reprezentanţii autorităţilor”, se arată  în respectiva scrisoare, scrie Agerpres.

„ Acordarea împrumutului pentru acoperirea pierderilor generate de pandemie reprezintă o condiţie indispensabilă pentru aprobarea planului de redresare de către creditorii concordatari şi pentru reluarea operaţiunilor Blue Air pe baze solide. Cu cât primirea acestui credit este amânată, pieţele pe care noi nu le mai putem deservi vor fi preluate de către operatori străini - care nu vor contribui la bugetul de stat al României şi nu vor lua decizii având în minte interesul românesc. Fiecare zi de întârziere subrezeşte încrederea partenerilor noştri în Blue Air şi în statul român şi întăreşte poziţia competitorilor noştri direcţi, care profita de oportunitatea nesperată de a zbura pe o piaţa rămasă neservită de către Blue Air”, arată reprezentanţii Blue Air .

Ne puteți urmări și pe Google News