Blocul Democratic, un burlan electoral pentru AUR. Alianța PNL-PSD și viciile ascunse

Blocul Democratic, un burlan electoral pentru AUR. Alianța PNL-PSD și viciile ascunseSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Am citit o știre potrivit căreia se pune la cale o alianță între liberali și social-democrați. Se clocește de ceva vreme, dar nu sunt încă coapte condițiile. Însă apropierea alegerilor europarlamentare în care AUR va juca rolul partidului (cel puțin) de pe locul doi, obligă la acțiune. Haideți să vedem dacă este o soluție potrivită.

Blocul Democratic, o poveste politică cu un final neașteptat. În opinia mea. Cariera de consultant politic m-a învățat un lucru important. Orice strategie este bună în funcție de rezultat. O perspectivă pragmatică care înseamnă că indiferent de combinațiile pe care le concepi într-o sală în care fumeagă creierele de dimineață până seara, întotdeauna va conta doar rezultatul. Votul din urnă.

Din această perspectivă este deocamdată prematur să discutăm despre șansele unei alianțe PSD-PNL. O alianță care ar trebui să ne ducă cu gândul la modelul german. Dar cu specific românesc, pentru că așa cum a fost ea prezentată în presă, este o alianță împotriva unui inamic politic. Personificat la acest moment de retorica AUR, cu accente stridente date de one-woman-show, Diana Șoșoacă.

Trecând peste faptul că Blocul Democratic este o denumire care îmi aduce aminte de alianța creată în 1944 de comuniștii aduși de tancurile sovietice, Blocul Național Democrat, ea are un viciu ascuns. Așa cum a fost gândită, ca o contrapondere la pericolul reprezentat de avântul anti-sistem al partidelor lui George Simion și Diana Șoșoacă, alianța conține două partide aflate la putere.

De aceea, paralela cu USL-ul din 2012 este forțată, întrucât atunci liberalii și social-democrații veneau din opoziție. O opoziție dură la adresa a opt de ani de guvernare ai președintelui României, Traian Băsescu.

Cu alte cuvinte, în 2012 Victor Ponta și Crin Antonescu, erau doi revoluționari, care se luptau cu inamicul politic reprezentat că Traian Băsescu. Acum Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu sunt doi guvernanți care se luptă cu un partid anti-sistem. Consecința?

Alianța celor două partide va crea un burlan electoral prin care vor trece toate voturile celor nemulțumiți de guvernele PNL și PSD. Direct în găleata AUR.

Blocul Democratic va împărți România

Mult mai simplu spus, constituirea acestui bloc democratic va împărți scena politică în două părți distincte: AUR și restul lumii. Care va fi efectul este destul de previzibil. Vom asista la creșterea procentelor AUR și transformarea procentelor PSD și PNL dintr-o operațiune aparent simplă de contabilizarea voturilor într-o ecuație complicată cu multe variabile.

Dau doar câteva exemple: eșecul Schengen, lipsa unui dezbateri ideologice, o reformă a cheltuielilor publice care va stârni nemulțumiri și, nu în ultimul rând, revolta unei secțiuni a liberalilor. A celor care nu vor vrea să voteze o alianță cu PSD.

Înțeleg ideea lui Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu de a crea un sistem de “fortificații” împotriva unui curent extrem, periculos la nivelul imaginarului occidental, dar cred că această cale este greșită.

Pentru că ea pleacă de la o premisă care nu este susținută de sondaje. Românii nu văd AUR ca pe un pericol! Ci se tem de război, de pierderea locurilor de muncă, de scăderea puterii de cumpărare, de lipsa accesului la sănătate. Temeri asociate guvernării.

Crearea unui Bloc Democratic ar avea succes dacă ar miza pe un curent pro-european în România. Dar, din păcate, acesta nu prea mai există. Modul incalificabil în care este tratată România în privința accesului în Schengen a contat.

A îndepărtat o mare parte din cei care credeau că în Uniunea Europeană mai există un dram de fair-play. Declarația Ursulei von der Leyen de azi ne arată încă o dată că, atunci când românilor li se cer sacrificii, trebuie să le facă, dar când trebuie să primească răsplata au parte de declarații.

Aici aș vedea singura oportunitate pentru o alianță politică. Ar fi singura bază credibilă de acțiune a Blocului Democratic: reafirmarea României ca un jucător european. Părăsirea posturii de etern chibiț la masa de joc a altora.

Ne puteți urmări și pe Google News