În urmă cu două zile, Uniunea Europeană a reușit să aprobe un pachet de sancțiuni împotriva cercului de putere al președintelui bielorus Aleksandr Lukaşenko.

Impasul cauzat de campania de boicot a guvernului cipriot a fost depășit cu inteligenţă prin adoptarea unei declarații de sprijin pentru Nicosia și Atena, declaraţie care condamnă cu putere manevrele turcești din Mediterana de Est şi care prevede ca, în cazul în care Ankara ar continua pe această cale, existenţa unor posibile represalii, scrie Il Giornale.

Pe fondul aprobării definitive și unanime a sancțiunilor, concepute astfel încât să nu rupă complet relațiile cu Minskul și să mențină deschisă fereastra de dialog, se întâmplă ceva la fel de important: mai mulți șefi de stat europeni cer să se întâlnească cu Svetlana Tikhanovskaia, unii dintre care au început să o recunoască deja drept președinte legitim.

Pachetul de sancțiuni vizează 44 de persoane care fac parte din guvern și din aparatul de securitate şi care sunt acuzate de Bruxelles că au avut un rol primordial atât în ​​manipularea rezultatului electoral din 9 august, cât și în reprimarea ulterioară a revoltelor de stradă.

Numele de pe lista neagră sunt afectate de două tipuri de sancțiuni: interzicerea intrării în zona comunitară și înghețarea activelor. Marele absent de pe lista care-i include pe ministrul de interne Yuri Khadzimuratavich și pe directorul centrului de detenție din capitală, Ivan Yurievich, este președintele din Belarus, lucru deloc surprinzător însă.

Sancțiunile au fost concepute special pentru a acționa într-o manieră limitată și circumscrisă, adică simbolică, deoarece obiectivul nu este acela de a se ajunge la un punct de ruptură totală. Scopul este dublu: să se mențină deschis canalul dialogului și, eventual, Lukașenko să fie convins să accepte un compromis cu Svetlana Tihanovskaia.

În ciuda faptului că pachetul de sancţiuni este destul de blând, trebuie luat în considerare și faptul că UE acționează împreună cu ceilalți protagoniști ai blocului occidental: Statele Unite, Regatul Unit, Canada.

Fiecare dintre acești actori statali a implementat micro-regimuri de sancțiuni, care au intrat în vigoare în mod elocvent în ajunul summitului european din 2 octombrie, care îl completează perfect pe cel european și creează o situație semnificativ mai complexă pentru Minsk.

În cazul britanic, de exemplu, printre cei sancționați se numără Lukașenko și fiul său, cărora li s-a interzis intrarea în regat şi le-au fost îngheţate activele.

Nu în ultimul rând, așa cum a declarat însuși Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, sancțiunile lansate la 2 octombrie nu trebuie interpretate ca un punct de sosire final după care nu vor urma alte acțiuni, deoarece „lista persoanelor vizate va fi revizuită  constant, iar în cazul în care situaţia nu se îmbunătăţeştee, UE este pregătită să impună măsuri restrictive suplimentare”.

Reacția de la Minsk

Lukașenko este conștient de faptul că sistemul actual nu mai este durabil și că, dincolo de acuzațiile de ingerință străină, protestele populare sunt în mare măsură autentice.

Această conștientizare este motivul pentru care președintele Belarusului doreşte să reformeze Constituția, o etapă pregătitoare pentru evoluțiile viitoare în direcția schimbării și care nu ar trebui interpretate greșit: tranziția puterii va avea loc, deoarece este solicitată și dorită în mod tacit de către Kremlin, însă se va produce conform regulilor, condițiilor și ritmului pe care le vor dicta Lukașenko și Vladimir Putin.

În fazele imediat următoare introducerii sancțiunilor, autorităţile de la Minsk au anunțat o restricţionare a acreditărilor jurnaliștilor străini, au promis elaborarea unor represalii proporționale și au amenințat cu o revizuire directă a relațiilor diplomatice cu UE.

Pe fondul tuturor acestor lucruri, Lukașenko a abandonat orice ambiție de a se îndepărta de sfera de influență rusă, îngropând retorica și acțiunile care l-au caracterizat până la explozia insurecției postelectorale și acţionează cu diplomație în scopul detensionării relaţiilor cu Kremlinul.

În acest cadru de realiniere, cea mai recentă mişcare este prezentarea recentă a unui plan ambițios de boicotare a portului strategic din Klaipeda și agenda pentru Europa de Est a duo-ului Varșovia-Vilnius.

Svetlana Tikhanovskaia este un fel de Juan Guaidó?

Sancțiunile riscă să compromită și mai mult relațiile deja complicate dintre UE și Belarus, însă punctul de ruptură ar putea fi atins dintr-un alt motiv: decizia de a urma o linie politică similară celei din Venezuela, și anume sprijinirea până la capăt a unei opoziții care, deși se bucură de sprijin extern, nu este, în mod realist capabilă să inverseze ordinea stabilită.

La fel ca şi faimosul Juan Guaidó, care nu a reușit să transforme în consens intern recunoașterea sa ca președinte legitim al Venezuelei de 65 de țări, şi Tikhanovskaia va trebui să se confrunte cu numeroase obstacole pe drumul către președinție.

Opoziţia bielorusă se bucură de sprijinul unanim al UE, care a decretat şi invalidarea rezultatelor electorale din 9 august și, prin urmare, l-a renegat pe Lukașenko, însă nu are nicio posibilitate de a-i momi pe gardienii instituțiilor, și anume forțele armate, aparatul de securitate, Rusia și China, deoarece nu este în măsură să ofere garanții în cadrul negocierilor, fiind mult prea compromisă din cauza relaţiei cu UE.

Mai mult, natura sovietică a structurii de control și reprimare a opoziției, disidenței și nemulțumirii, complică semnificativ șansele de a consuma o revoluție a culorilor în stil euromaidan.

Forțele de securitate, după ce în primele zile s-au retras fiind surprinse nepregătite, au restabilit rapid ordinea pe străzi și au redus la zero forţa de destabilizare a protestelor.

Pe scurt: legitimitatea UE, care are o simplă valoare simbolică și nu exercită nicio influență semnificativă asupra ramificaţiilor puterii, nu va facilita accederea la președinție a lui Tihanovskaia; este o funcţie care ar putea fi obținută doar cu acordul eminenţelor cenuşii din spatele tronului.

Diplomația europeană, deși are o conștientizare deplină a realității bieloruse și a asistat la eșecul politicilor în stil Guaidó, pare a avea de gând să comită aceleași greșeli ca în trecut.

Pe fondul sancțiunilor împotriva cercului lui Lukașenko, Tikhanovskaia este primită de un număr tot mai mare de șefi de stat europeni. După întâlnirile cu prim-miniștrii Poloniei și Lituaniei, politicianul din Belarus s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron pe 29 septembrie, la Vilnius, și va merge în curând la Berlin.

Tikhanovskaia va merge în capitala Germaniei pe 6 octombrie pentru un eveniment foarte important: o întrevedere bilaterală cu Angela Merkel.

În mod curios, aşa cum a raportat Ulrike Demmer, al doilea purtător de cuvânt al executivului german, întâlnirea nu va fi urmată de o conferință de presă, iar Merkel nu ar intenţiona să o prezinte pe Tikhanovskaya ca pe un președinte în exil, ci, mai simplu, ca un „candidat la președinție”.

Un alt indiciu care susține ipoteza că UE nu caută o ruptură definitivă cu Minskul, ci că doreşte să-l convingă pe Lukașenko să facă nişte compromisuri.

Cu toate acestea, riscul este ca efectul combinat al sancțiunilor și al campaniei de delegitimare împotriva lui Lukașenko să poată duce, din punct de vedere politic, la un scenariu venezuelean, adică la cristalizarea conflictului și la înghețarea pe perioadă nedeterminată a oricărei relații diplomatice dintre Bruxelles și autoritățile aflate la putere.

Cel mai probabil rezultat al acestei strategii va fi întoarcerea definitivă a satelitului rebel pe orbita Moscovei, eveniment care va avea repercusiuni considerabile asupra partidei pentru hegemonia asupra Europei de Est.

Sursa: Rador.

Articol de Emanuel Pietrobon/ Traducerea: Cătălina Păunel