Prin toamna lu’ ’96, aveam 27 de ani și mă fâțâiam prin Golful Mexic și Caraibe cu o râie de cargou, Sebeș, de 4.800 TDW

Și acu’ mă-ntreb cum naiba reușise să treacă Atlanticul vaporașu’ ăla, că mai avea puțin și-l mânca rugina de tot. Fusesem prin New Orleans, unde stătuse fo doușcinci de zile și acostase în Port-au-Prince, în Haiti, după ce era să ne punem pe uscat, că mai mult stăteam în derivă decât navigam, pe coasta de sud a Cubei. Da’, despre voiaju’ ăsta, am mai scris în „Reporter de Cursă Lungă”. Aici e vorba de povestea altcuiva.

Comandant era unu’ zis, nu’ș de ce, nea Nae Troască. Da’ marinarii trecuți de 50 de ani sigur îl pot identifica. Rar mi-a fost dat să văd vreun bețiv cu o „cădere” și capacitate ca a ăstuia. Nu-i dau numele că nu vreau să-i stric feng-shui-ul la bătrânețe, că s-a lăsat de navigat. Io m-am repatriat de acolo prin New York, da’ vaporul pleca să ia un navlu din Gerorgetown, Guyana, pentru exoticul Bonaire, din Antilele Olnadeze. De acolo, parcă, au mai făcut un voiaj în America și s-au întors acasă în iarna lu ’97.

Repatriere cu bucluc major

Doi ani mai târziu, la o cârciumă de lângă cetatea Histria, mă întâlnesc cu nea Nae, ca de obicei, beat mangă. Și, la un șpriț, îmi povestește ultima sa aventură. La Georgetown, matol fiind, făcuse rost de o blenoragie de toată frumusețea. Mai pe românește un ditamai sculamentul. A trebuit să ia tratament, numa’ că medicația prescrisă nu se pupa deloc cu cocârțul său de toate zilele și nopțile, așa că nu reușise să scape de venerica boală. Cu câteva săptămâni înainte să ajungă la Constanța, nea Nae își dă seama că nu putea să se ducă acasă, la nevastă, în halul în care se prezenta. Și se hotărește să se țină de tratament. Renunță la alcool și își ia medicamentele. Atât doar că, odată ajunși în rada Constanței, mai avea fo patru zile până să se vindece. Bagă vaporul în port și purcede la descărcare.

De ce nu-i bine ca nevasta să schimbe mobila când bărbatul e plecat

Pe timpul acela, neexistând internet, comunicațiile se făceau prin radiograme și telex, când erai pe mare, sau prin telefon fix, când erai prin porturi. Rudele aflau depre unde se află marinarii lor mai mult dintr-o rubrică, „Poziția navelor”, care se publica într-un ziar local.

Prin rotație, navigatorii s-au dus acasă, la neveste și iubite, da’ nea Nae rămăsese propriul său prizonier, la bord. După fo două zile se trezește cu nevastă-sa în cabină. Aia aflase de la alte neveste de marinari că i se întorsese bărbatu’ din voiaj. Nea Nae începe să se scuze că are nava la descărcat, treabă multă și că mai trebe să stea la vapor încă două zile. Nevasta că „nu și nu”, să vină acasă măcar noaptea. Nae Troască n-are ce face și se duce. Când intră în casă vede că nevastă-sa schimbase ordinea mobilei cât fusese el plecat. Și îi vine o idee genială. O ia pe aia la omor că, ce, își bate joc de el!? Că el se spetește pe mare și ea îi strică casa... O bate bine și se întoarce la navă.

Decât să-i dea nevestei sculament mai bine o rupe-n bătaie

A doua zi, se trezește cu socru-său pe punte: „Hai, mă, Nae, hai acasă! Știm cum e pe mare și că sunteți nervoși și nebuni după atâtea luni pe apă. Hai acasă!”. Și-l ia de o aripă și-l duce la nevastă. Între timp, ca să-l calmeze pe nebun, femeia rearanjase mobila în ordinea de dinainte. Intră nea Nae pe ușă sesizează schimbarea și iar o ia la trosneală: „Auzi, fă, tu chiar îți bați joc de mine!?”. Și, jap-jap... După care iar fuge în port. Mai avea o zi de tratament. S-a întors acasă abia după ce a fost sigur că nu-i dădea și nevestei beleaua aia de sculament. Fabulos și strict autentic.