Biserica salvează Satul românesc. Propunerile Patriarhului

Biserica salvează Satul românesc. Propunerile Patriarhului

Patriarhul Daniel a prezentat luni un set de propuneri concrete prin care Biserica să contribuie la îmbunătățirea situației satului românesc.

Propunerile Patriarhului vizează următoarele activităţi şi domenii:

1. Înfrăţirea parohiilor mai darnice din mediul urban cu parohii mai sărace din mediul rural, pentru a oferi sprijin frăţesc spiritual (încurajare) şi material (financiar, alimentar, haine, materiale de construcţii pentru biserică, pentru casa parohială şi pentru activităţi social-pastorale);

2. Organizarea de biblioteci la sate prin donare de cărţi;

Ne puteți urmări și pe Google News

3. Acordarea de burse elevilor inteligenţi şi harnici de la sate pentru a continua şcoala în mediul rural şi apoi, eventual, în mediul urban;

4. Cumpărarea, renovarea şi dotarea unor case de la sat, care au şi grădină, de către parohii de la oraş, pentru folosirea lor drept case de vacanţă şi pentru a dezvolta activităţi în favoarea satului;

5. Încurajarea şi ajutorarea concretă a sătenilor de a păstra şi cinsti memoria înaintaşilor prin îngrijirea cimitirului, a crucii eroilor, dar şi oferirea de date pentru întocmirea monografiei fiecărui sat românesc existent astăzi;

6. Organizarea de tabere de tineret la sate, pentru a desfăşura pelerinaje, activităţi culturale, social-filantropice şi ecologice în mediul rural, în colaborare cu preoţii de la sate şi cu autorităţile locale;

7. Încurajarea tinerilor de-a dezvolta proiecte economice atractive în mediul rural, ca de pildă ferme de familie rentabile (zootehnice, legumicole, pomicole, apicole ş.a.).

Lucrările conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, desfăşurate sub genericul „2019 – Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”, au fost prezidate de Patriarhul României.

Evenimentul a avut loc la Palatul Patriarhiei din Capitală, în prezenţa Episcopilor vicari Varlaam Ploieşteanul, Ieronim Sinaitul, Timotei Prahoveanul.

La întâlnire au participat peste 800 de clerici din protopopiatele din Capitală și din județul Ilfov, inclusiv preoții de caritate (spitale, așezăminte sociale), preoții misionari din unitățile de învățământ, preoții militari (MAPN, MAI și Ministerul de Justiție) și preoții slujitori la cimitirele de stat (ACCU).

În cuvântul rostit cu această ocazie, Patriarhul a vorbit atât despre spiritualitatea satului românesc, cât şi despre situația dramatică a acestuia: „Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradiţională și supraviețuire precară”.

„Zonele rurale din România acoperă 87,1% din teritoriul ţării; aproximativ 45,7% din populația țării locuiește în mediul rural”, a spus Preafericirea Sa. „Potențialul agricol al României este unul foarte ridicat, însă pământul nu este eficient cultivat. Țară cu pământ bogat, dar cu mulţi țărani săraci! Mult teren agricol, dar fărâmiţat, multe speranțe, dar puține mijloace de a-l lucra eficient și de a valorifica deplin recolta obţinută”.

Și Patriarhul a continuat: „În multe sate din România se practică o agricultură de supraviețuire, iar unele sate sunt foarte depopulate şi chiar abandonate, încât dispar încet de pe harta României”.

La cea de-a doua sesiune a conferinței pastoral-misionare de marți, 14 mai 2019, vor participa clericii din Protopopiatele Ploiești Nord, Ploiești Sud, Câmpina, Urlați și Vălenii de Munte, inclusiv preoții de caritate (spitale, așezăminte sociale, unități de învățământ) și preoții militari (MAPN, MAI și Ministerul de Justiție).

Programul celei de-a doua sesiuni a conferinței pastoral-misionare va fi același cu cel al primei sesiuni a conferinței din ziua de luni, 13 mai.