— Fräulein, începu maiorul, sunt sigur că ne putem fi de folos unul altuia. Acestea nu sunt vremuri pe care cineva să le traverseze fără prieteni. Voi încerca să fac ceva și în privința spectacolelor dumneavoastră din România, dar deocamdată am o altă propunere: Gestapoul vă plătește un concert în Cairo. Cântați ce doriți dumneavoastră.
— Spune‑i, neiculiță, că nu m‑am născut ieri, vorbi Maria către căpitanul care traducea. Astea nu‑s vremuri pe care cineva să le traverseze alături de prieteni cu interese ascunse. Ce altceva mai vrea să fac în Cairo?
— Ce ați făcut și acum doi ani în Paris, Fräulein, răspunse maiorul. Distrați‑vă. Lăsați‑vă admirată de toată lumea. Acceptați invitații la ambasade și luați parte la dineuri oferite de consulate. Vorbiți cu atașații de presă ai agențiilor, cu diplomații și atașații militari ai Europei acesteia frământate de război. Bărbații au obiceiul de a roi în jurul dumneavoastră, iar dumneavoastră aveți darul neobișnuit de a‑i face să se simtă în siguranță.
— Și pe urmă vin și vă spun vouă? întrebă Maria, lăsând capul pe spate și slobozind cu toată sinceritatea un hohot de râs.
Din pricina mișcării bruște, sacadate, firele duse ale ciorapului ei alunecară spre talpă, oprindu‑se în vârful degetului care, scăpat de mătasea subțire, dădu de umezeala din pantof și se înfioră scurt.
— Nu mă pricep să fac așa ceva, neică, continuă ea. Spune‑i să‑mi dea drumul acasă, că trebuie să‑mi schimb ciorapii, mi s‑a dus firul.
— Fräulein Tănase, vorbi căpitanul, cel puțin nu mai râdeți.
— Cum, mă, să nu râd, că abia am învățat cum să o fac? Eu nu am râs mereu. Când eram copil nu râdeam deloc, pentru că m‑am născut Bătrână. Dar cu anii am învățat.
Căpitanul rămase privind lung la femeia aceasta care‑și purta prin lume capul ca și cum ar fi avut pe el o coroană. Tot Bucureștiul era vrăjit de eleganța ei stranie cu miros de pământ și luciri de blazon înalt. Nu izbuti să pătrundă înțelesul ultimelor ei cuvinte și făcu semn din cap către maiorul german: nu.
— Vi‑l dăm pe Maurice Negre, Fräulein, aruncă în joc atuul Karl von Braun.
Numele lui nu o mai luă de data aceasta prin surprindere și ochii Mariei își păstrară culoarea verde a pădurilor de brad. Lucrurile mari se văd mult mai bine când te îndepărtezi de ele, astfel ca ochii să le poată cuprinde cu totul și mintea să le judece în deplină cunoștință de cauză. La fel se petrec lucrurile și cu întâmplările mari, grele ale vieții: abia după ce te îndepărtezi de ele își arată adevăratele lor hotare, care te‑ar putea strivi dacă le‑ai cunoaște în timp ce treci prin ele.
Avea să mai treacă o vreme până când Maria să simtă teamă pentru momentul acesta pe care îl trăia acum. Deocamdată începea să‑i fie foame și ar fi fumat cu mare poftă o țigară. Avea în față numai un pahar cu apă de care nu se atinsese, pentru că buza lui avea urme de ruj întinse neglijent de un deget care încercase să le șteargă.
— De ce sunt arestată? întrebă cu oboseală în glas.
— Ca să ne lămuriți natura legăturilor dumneavoastră cu spioni ai agențiilor franceze, răspunse maiorul SS. Pentru colaborare cu elemente subversive evreiești.

Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Șintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman cîștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry și a fost reeditat în 2016 în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016) și Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, reeditat în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. Începînd din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărți Istoria povestită copiilor.

Te-ar putea interesa și: