Bile albe şi bile negre pentru românii din Italia

Bile albe şi bile negre pentru românii din Italia

Românii alcătuiesc cea mai numeroasă comunitate din Italia, un milion de români, şi contribuie cu 1,2 % la Produsul Intern Brut al acestei ţări, arată un raport al organizaţiei Caritas despre comunitatea românească din Peninsulă.

Dintre aceştia, cei mai mulţi trăiesc în regiunea Lazio, circa 200 de mii, în timp ce în Piemont şi la Roma locuiesc în jur de o sută de mii de români, informează BBC.

Din numărul total al românilor care locuiesc în Italia, în jur de 750 de mii au declarat că au decis să plece în Peninsulă pentru a-şi găsi un loc de muncă.

De altfel, în raport se arată că peste 550 de mii de români sunt angajaţi cu acte în regulă, de zece ori mai puţini (56 de mii) sunt înregistraţi ca şomeri, iar alţi 16 mii au reuşit să-şi deschidă propria afacere.

Jumătate din românii din Italia muncesc în domeniul serviciilor, o treime lucrează în construcţii, iar aproximativ 7 la sută în agricultură. Salariul mediu al unui român în Italia este de aproximativ 10 mii de euro pe an, mai mic decât cel al unui italian care lucrează în condiţii similare, relevă raportul. Chiar şi aşa însă, românii contribuie cu circa 1,2 la sută la Produsul Intern Brut al Italiei.

Puncte tari

"Românii primesc o bilă albă. Acest lucru ne face pe toţi să stăm mai liniştiţi, inclusiv pe italieni, care vor vedea că imaginea prezentată în media locală este diferită de realitatea prezentată de acest raport”, a declarat Miruna Căjvăneanu, participantă la studiu.

“Sunt rezultate absolut noi care vor constitui punctul de plecare pentru articolele care vor avea ca temă românii din Italia", spune Miruna Căjvăneanu.

Puncte slabe

Există însă şi date care îi pun pe români într-o lumină proastă. Spre exemplu, raportul susţine că românii se situează pe primul loc la numărul de crime, violuri şi furturi de maşini.

Totodată a crescut numărul românilor implicaţi în organizaţii criminale care fac trafic de persoane, de droguri sau clonează cărţi de credit. Pe de altă parte, româncele sunt din ce în ce mai des victimele violenţelor sexuale. Multe din agresiuni au loc în casele unde acestea lucrează ca menajere sau îngrijitoare.

Raportul "România - Imigraţie şi muncă în Italia" este primul studiu de acest gen dedicat în exclusivitate unei comunităţi de imigranţi care locuieşte în Peninsulă.

La întocmirea raportului au participat 50 de cercetători, printre care şi câţiva din România de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.

(15:40)

Ne puteți urmări și pe Google News