Bijuteriile cu care va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a. Inelul special pe care l-a primit de la prințul Philip

Bijuteriile cu care va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a. Inelul special pe care l-a primit de la prințul Philip

Regina Elisabeta a II-a a murit în data de 8 septembrie, 2022, la vârsta de 96 ani. O sursă a Familiei Regale a declarat că suverana va fi înmormântată cu puține bijuterii, chiar dacă deține o colecție impresionantă.

Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață în data de 8 septembrie, 2022, la vârsta de 96 ani, iar sicriul suveranei a fost confecționat cu peste 30 de ani în urmă, din stejar englezesc și plumb. O sursă de la Familia Regală a declarat ca nobila va fi înmormântată cu o bijuterie foarte specială pentru ea.

Potrivit expertei regale, Lisa Levinson, unicele bijuterii cu care va fi înmormântată regina Elisabeta a II-a vor fi verigheta din aur galez, primită la nunta cu prințul Philip, în 1947, și o pereche de cercei din perle.

„Majestatea Sa era o femeie incredibil de umilă la suflet, care este puțin probabil să fie înmormântată cu altceva decât cu verigheta ei simplă din aur galez și o pereche de cercei de perle”, a declarat Levinson. „Tânărul prinț Philip a fost implicat îndeaproape în proiectarea inelului de logodnă al Elisabetei, care este făcut din platină și are unsprezece diamante naturale - un diamant rotund solitar de trei carate și cinci pietre mai mici montate pe fiecare parte”, a mai precizat expertul regal.

Video de epocă cu Prințesa Elizabeth când avea doar trei zile. Imagini cu botezul regal al Elisabetei a II-a

Sursa: arhiva EVZ

 

Ce colecție de bijuterii a avut Regina Elisabeta

Colecția privată de bijuterii a reginei Elisabeta a II-a este compusă din 300 de piese, printre care 98 de broșe, 46 de coliere, 34 de perechi de cercei, 15 inele, 14 ceasuri și cinci pandantive. Bijuteriile oficiale ale Coroanei se află la Turnul Londrei și au fost strânse încă din secolul al XVII-lea. În ea se regăsesc mai mult de 23.000 de diamante, safire și rubine.

Cu toate că Regina Elisabeta avea o colecție impresionantă de bijuterii, ea purta doar un șirag cu mărgele, o broșă, nelipsita verighetă și o pereche de cercei mici. Suverana a avut mereu un stil vestimentar discret și a evitat să epateze.

Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a va avea loc pe data de 19 septembrie, iar slujba se va ține la Westminster Abbey, potrivit Metro.co.uk.