BIAS 2022 este amânat din cauza condițiilor nefavorabile. Când va avea loc evenimentul

BIAS 2022 este amânat din cauza condițiilor nefavorabile. Când va avea loc evenimentulSursa: Kremlin

Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition - BIAS 2022 - se amână cu o zi, din cauza ploilor și a descărcărilor electrice anunțate de meteorologi. Inițial, spectacolul aviatic trebuia să aibă loc sâmbătă, trei septembrie, însă va avea loc duminică, patru septembrie, la Aeroportul Băneasa.

Organizatorii evenimentului au anunțat vineri, doi septembrie, că spectacolul va fi amânat. „Dragi prieteni BIAS, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, evenimentul a fost amânat pentru duminică, 4 septembrie, evoluțiile vor începe la ora 10.00, accesul publicului va fi permis începând cu ora 8.00”.Aceștia au precizat că sâmbătă, trei septembrie, dacă vremea va permite, se vor desfășura și antrenamente.

Decizia a venit în contextul în care, Administrația Națională de Meteorologie, ANM, a transmis că, cel puțin până sâmbătă dimineață, „cerul va avea înnorări și vor fi averse și descărcări electrice”, ceea ce afectează zborurile aeronavelor de la BIAS 2022.

Programul BIAS 2022

Programul BIAS 2022 Ediția cu numărul 12 a BIAS va fi dedicată primei femei aviator care traversat Marea Mediterană fără escală. Este vorba despre Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist a României, care a înregistrat, acum exact 90 de ani, recordul mondial la salt cu parașuta. De asemenea, spectacolul este dedicat celebrării a 110 ani de la înființarea Aeroportului Băneasa.

BIAS 2022 se desfăşoară sub patronajul Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării și Ministerului Economiei. Întreg spectacolul reunește 100 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 150 de piloţi şi paraşutişti.

Cine va participa la BIAS 2022

Duminică, la Aeroportul Băneasa, vor putea fi văzute următoarele tipuri de avioane: F-16 Fighting Falcon, IAR 99 Șoim, IAR 316 Alouette, IAK 52, IAR 330 PUMA, C 130 Hercules, AN 26 și C 27J Spartan. Spectatorii vor putea urmări și exerciţii specifice de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian.

La show-ul aerian vor participa și așii Aeroclubului României. Este vorba despre Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings. Vor fi prezenți și paraşutiştii formaţiei Blue Wings, dar și celebrii Iacări Acrobați, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică și lumini, cu avioane Yak-52.

Mai mult decât atât, la BIAS 2022, vor fi prezente și Forțele Aeriene ale Italiei cu supersonice Eurofighter Typhoon, Alenia Aermacchi M-346 Master și C-27J Spartan, dar și forțele Armate Slovene, cu Pilatus PC-9. În plus, la eveniment va lua parte și celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană, care evoluează cu Suhoi Su-31, mai spun organizatorii într-o postare pe pagina de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News