Belodedici dus pe brațe de la teren la birt. Idol la primele meciuri

Belodedici dus pe brațe de la teren la birt. Idol la primele meciuriMiodrag Bededici. Sursa foto: Arhiva EVZ

Miodrag Belodedici a fost un adevărat erou pentru oamenii din sat în momentul în care a ajutat la câștigarea unui meci. De altfel, acela a fost și momentul pe care acesta și-l amintește cu foarte mare drag.

Belodedici, erou în satul natal

Fostul internațional a explicat la un podcast cât de apreciat a fost după unul dintre primele sale meciuri. ”Am debutat în satul meu și am dat și un gol. Și i-am bătut pe adversari cu 3-2. Și m-au dus pe brațe de la teren până la birt, jos în sat. Nu aveam voie să beau, eram la Luceafărul. Și m-au luat pe sus, m-au obligat să beau puțin, și am băut doar puțin. Asta e amintirea care mi-a rămas în cap”, a explicat fotbalistul.

A fugit de munca de la țară

Pe de altă parte, Belodedici a explicat că nu i-a plăcut munca la țară și că tot timpul căra o minge după el. ”Eu aveam două vaci, aveam porci, oi, găini, pământ. Mergeam la săpat la porumb, la cartofi , la sfeclă. Eu plângeam că nu voiam să mă duc, dar am muncit și la câmp. Nu-mi plăcea să mă duc la porumb că nici nu vedeai unde se termină ogorul.

Miodrag Belodedici

Miodrag Belodedici

Și noi mai tăiam câte un porumb și mă vedea mama și bunica și-mi ziceau vezi că e porumb nu e buruiană. Am muncit mult pe câmp la săpat, arat cu calul. Și eu luam mingea cu mine și când mergeam pe casă o țineam pe cap. am ajuns să țin mingea pe cap de 100 de ori nu și cădea. Mergem pur și simplu așa cu ea pe cap. și se uitau la mine și inclusiv directorul școlii, i-a zis lui tata să mă dea la fotbal undeva.

Și a zis tata că după ce termin clasa a 8-a mă duc la Moldova Nouă în oraș. Și m-au luat și m-au pus junior în teren. Și eram în Divizia a 2-a. Țin minte că atunci când ieșeam pe hol, erau înjurături că ne omoară, amenințări. În nu mai știu ce oraș pe tunel au început să se bată. Și când am văzut m-am întors în vestiar. Și m-a căutat antrenorul secund să ies.

Și i-am spus că nu ies, că mă bat. Și până la urmă m-a scos din vestiar.  Îmi spuneau băieții mai mari să am curaj, ce curaj, că tot amenințau. La un moment dat am jucat cu UTA Arad și m-a chemat arbitrul. Și m-am dus în cabină și mi-a zis îți dau un număr de telefon și să-l pui pe taică-tău să sune. Era de la FC Argeș”, a mai povestit el.

Ne puteți urmări și pe Google News