Bătălia pentru Arctica. Confruntarea dintre Rusia și NATO creează un nou focar de tensiune în lume

Bătălia pentru Arctica. Confruntarea dintre Rusia și NATO creează un nou focar de tensiune în lume

Moscova le-a dat clar de înțeles americanilor și comunității internaționale că Rusia va folosi toate mijloacele posibile ca să protejeze interesele economice și securitatea națională. Având în vedere riscurile asociate, dacă Statele Unite vor încerca să-și extindă mai mult pozițiile militare în Arctica, există posibilitatea unui conflict între Washington și Moscova.

Din 1983, forțele maritime militare americane au efectuat mai mult de 400 de operațiuni de asigurare a libertății navigației, acțiuni menite să conteste pretențiile excesive ale Rusiei. Partizanii lărgirii libertății de navigație în Arctica consideră că astfel de exerciții reprezintă o condiție necesară pentru rezistența la dominația Rusiei în această regiune.

După cum scrie publicația rusească "Nezavisimaia Gazeta", Donald Trump a semnat pe 9 iunie Memorandumul privind crearea, de către SUA, a propriei flote de spărgătoare de gheață, care îi va ajuta pe americani să-și consolideze pozițiile în Arctica și Antarctica, întrecându-și adversarii în cucerirea acestor regiuni – este vorba de China, dar mai ales de Rusia. Trump a semnat "Memorandumul privind apărarea intereselor naționale ale SUA în Arctica și Antarctica".

În acest document se spune faptul că, pentru a-și proteja propriile interese și interesele aliaților săi, țara are nevoie de o "flotă de spărgătoare de gheață funcțională", care trebuie pregătită pentru anul financiar 2029. Memorandumul prevede crearea a cel puțin câteva baze polare permanente: două pe teritoriul țării și două peste hotare.

"Statele Unite vor elabora și realiza un program privind crearea unei flote de spărgătoare de gheață pentru a asigura securitatea în zona polară, care este în interesul nostru național în Arctica și Antarctica", se arată în document. Potrivit memorandumului, președintele i-a însărcinat pe ministrul securității interne, ministrul apărării, șeful Pazei de coastă și ministrul energiei să studieze "avantajele și riscurile" utilizării flotei de spărgătoare de gheață grele.

În acest moment SUA nu este nicidecum lider în ceea ce privește numărul unor astfel de nave. Flota polară americană este formată din trei spărgătoare de gheață, dintre care funcționale sunt doar două. Ambele țin de Paza de coastă a SUA. Unul dintre spărgătoare, spărgătorul mediu "Healy", este destinat scopurilor de cercetare. El a fost lansat la apă în 1999. Pentru stabilirea rutelor navelor de transport, SUA are, de fapt, doar spărgătorul de gheață greu "Polar Star", dat în exploatare în 1977.

Din 2012, Paza de coastă și Forțele Maritime Militare ale SUA au lansat programul "Polar Security Cutter", în cadrul căruia se preconizează construirea a șase spărgătoare de gheață grele. Cu toate acestea, înainte ca Trump să devină președintele SUA, acest program era executat foarte lent, în principal din cauza problemelor de finanțare.

Numai în ianuarie 2019, Paza de coastă a SUA a încheiat un contract cu compania "VT Halter Marine" pentru construirea primului dintre cele șase nave ale proiectului - un spărgător de gheață Diesel-electric. Suma contractului a fost de 745 milioane de dolari. Începerea construcției este de așteptat în 2021, finalizarea - în 2024. Deci, în cazul în care SUA intenționează să se încadreze în termenele stipulate în memorandum, în următorii un an - doi ani se vor pune bazele a câtorva spărgătoare de gheață.

Ne puteți urmări și pe Google News