Bătaia dintre Florin Roman și Dan Vîlceanu, văzută de Klaus Iohannis: Made in Romania

Bătaia dintre Florin Roman și Dan Vîlceanu, văzută de Klaus Iohannis: Made in RomaniaSursa foto: Presidency

 

Din ce în ce mai mulți oameni din stat comentează altercația dintre deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Printre aceștia se numără și președintele țării, Klaus Iohannis, care a făcut o serie de comentarii la adresa incidentului din Parlament.

Klaus Iohannis, despre altercația din Parlament: „Este incalificabil”

Klaus Iohannis a calificat incidentul de marți din Camera Deputaților drept "incalificabil", în care deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat pe Florin Roman. "Nu am crezut că voi vedea vreodată așa ceva în Parlamentul României", a declarat președintele.

„Avem evenimente nedorite, din păcate, «made in Romania». Este incalificabil evenimentul de ieri din Parlamentul României. Câteodată - știți, că am mai văzut la televizor - că în alte țări, cum în Parlament se încearcă lămurirea unor chestiuni prin violență fizică. Nu am crezut că o să văd vreodată în parlamentul României așa ceva, dar uite că am văzut. Este incalificabil și sper că rămâne un incident absolut singular”, a declarat președintele Klaus Iohannis miercuri, întrebat de incidentul de marți dintre cei doi deputați.

Ce părere are Ministrul Justiției

Comentarii pe marginea subiectului au venit și din partea ministrului Justiției. Aflată în vizită în Turcia, alături de Marcel Ciolacu, Alina Gorghiu a comentat marți seară incidentul în care au fost implicați deputații PNL Dan Vîlcan și Florin Roman.

„Pentru mine orice persoană care agresează este de condamnat. (...) Este de condamnat că acest lucru se întâmplă în interiorul Parlamentului (...) Cea mai cruntă pedeapsă pe care o primești este în ochii electoratului, pentru că imaginile de astăzi ne-au costat destul de mult”, a spus Gorghiu, care se află într-o vizită în Turcia.

Alina Gorghiu

Alina Gorghiu

Altercația din Parlament s-a încheiat cu o vizită la IML

A fost scandal pe holurile Parlamentului, pus în scenă de doi foști miniștri din PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, care și-au aruncat vorbe acide și, au ajuns chiar și la confruntări fizice.

Scandalul dintre cei doi ar fi pornit, în plenul Camerei Deputaților, de la un schimb dur de replici.

Ulterior, conflictul dintre cei doi s-ar fi intensificat, ajungând la înjurături. În cele din urmă, cei doi au ieșit din plen și au continuat pe holurile Parlamentului.

Deputatul PNL, Florin Roman, a mărturisit că fostul său coleg de partid era extrem de tulburat în momentul în care l-a agresat în Parlament, văzând în privirea sa ceva „extrem de ciudat”.

Acesta a spus că în câteva zile îi va fi eliberat certificatul medico-legal, iar în baza acestuia va putea face o plângere penală „împotriva acestuia deputat huligan”. Mai mult, Florin Roman a menționat că a decis să depună plângerea tocmai pentru ca cetățenii României să știe că legea e aplicabilă pentru toți.