Băsescu: ”Am acuzat două contracte: EADS şi Bechtel. La EximBank, s-a făcut un trafic de influenţă uriaş”

Băsescu: ”Am acuzat două contracte: EADS şi Bechtel. La EximBank, s-a făcut un trafic de influenţă uriaş”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la postul B1 Tv, că instituţiile statului ar trebui să verifice atât contractele Bechtel şi EADS, cât şi situaţiile create la Administraţia Domeniilor Statutului şi EximBank, lăsând să se înţeleagă că ar putea fi vorba despre cazuri de corupţie.

”Vorbind despre ce am preluat şi despre corupţie, am acuzat două contracte: EADS şi Bechtel. Nu întâmplător domnul Şova s-a făcut că a dispărut originalul contractului cu Bechtel. Eu zic că trebuie recuperat şi investigat cum a ajuns România să semneze fără licitaţie, fără o imagine clară asupra costurilor un asemenea contract, fie că vorbim de EADS, fie că vorbim de Bechtel, fie că vorbim despre ce se întâmplă la Administraţia Domeniilor Statului. Este o altă zonă pe care eu cred că instituţiile statului ar trebui să o investigheze. Sigur, împreună cu şi în mod corect cu ceea ce a făcut fratele meu, nu vreau să se creeze imaginea că aş vorbi de altele fără să mă gândesc la ceea ce este în apropierea mea. Toate aceste lucruri trebuie investigate”, a spus preşedintele.

”(Victor Ponta - n.r.) trebuie să îl aibă în vedere şi pe socrul lui când face controale la ADS, pentru că nu întâmplător a fost adus ADS în subordinea directă a prim-ministrului. Marele păpuşar la ADS este domnul Ilie Sârbu, tata socru”, a afirmat Băsescu.

”La EximBank, s-a făcut un trafic de influenţă uriaş cu privire la numirile care s-au făcut acolo şi va trebui să vedem evoluţia Exim Asigurări şi EximBank ca urmare a acestor numiri. (...) Şi aici şeful cancelariei prim-ministrului este unul din marii sforari ai numirilor, domnul Viorică. Dar nu numai la EximBank, la toate. Premierul îşi face treaba prin acest şef de cabinet”, a spus şeful statului.

Ne puteți urmări și pe Google News