Băsescu a fost scos din cărți! Joc la cacealma sau strategie perfectă? „Slavă Domnului”

Băsescu a fost scos din cărți! Joc la cacealma sau strategie perfectă? „Slavă Domnului” Sursă: EVZ

După ce PNL a anunțat că îl va susține pe Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei, fostul președinte al României Traian Băsescu, actual europarlamentar PMP, a declarat că el se retrage din cursă, cu toate că nu avea o intenție serioasă pentru o astfel de candidatură.

Traian Băsescu, fost primar al Capitalei, a declarat că în cazul în care partidele politice aleg să susțină candidați comuni și pentru primăriile de sector, există mari șanse ca PSD să pieardă puterea.

„Sper că şi USR PLUS vor reacţiona inteligent din punct de vedere politic la această mişcare. Eu spun de câteva luni despre Nicuşor Dan că este candidatul care ne poate reprezenta pe toţi, pe toate partidele de dreapta. PNL-ul, slavă Domnului!, nu s-a mai încăpăţânat ca la alegerile trecute să vină cu perdanţi şi a acceptat ideea că Nicuşor Dan este cel mai profilat pentru funcţia de primar general, aşa că lucrurile merg spre bine. Şi pot spune că, dacă ne dă Dumnezeu minte la toţi, şi facem candidaturi în bloc pentru candidaţii dreptei, PSD-ul pierde şi sectoarele. O alianţă PNL-USR-PMP nu are cum să fie bătută de PSD. (...) Soluţia cu Nicuşor Dan ne uneşte pe toţi.

Eu recunosc că m-am jucat puţin, pentru a stimula partidele să găsească o soluţie. Pentru că, dacă nu găseau o soluţie, aş fi fost obligat să candidez ca să-mi tractez partidul. Slavă Domnului că au găsit-o! E soluţia pe care o aşteptam. (...) Obiectivul meu a fost dacă a contribuit cu ceva acest joc cu candidatura la desemnarea lui Nicuşor Dan. Mă bucur foarte mult. Nicușor Dan e bine poziționat, în sondaje, fără a fi cel mai bine poziționat, la fel cum era și Rareș Bogdan. El va putea să strângă toate partidele, el este neutru.”, a declarat Traian Băsescu, la Digi 24.

Ne puteți urmări și pe Google News