Barbra Streisand confirmă gesturile de afecțiune ale Prințului Charles. „A fost foarte dulce. Mi-a cerut să ne întâlnim”. FOTO

Barbra Streisand confirmă gesturile de afecțiune ale Prințului Charles. „A fost foarte dulce. Mi-a cerut să ne întâlnim”. FOTO

Prințul Charles și cântăreața Barbra Streisand s-au întâlnit prima dată în anul 1974, după care s-au mai revăzut în anul 1994, când artista a cântat pe Wembley Arena din Londra. Zvonurile cu privire la o relație romantică în care ar fi fost implicați cei doi au început imediat după prima lor întâlnire.

Se spunea că Prințul Charles era îndrăgostit de cântăreață și avea pe peretele camerei un poster cu ea. Într-o biografie explozivă oferită publicității în anul 2006, zvonurile începeau să fie confirmate. Barbra ar fi avut o relație secretă cu Prințul Charles.

Relația secretă de dragoste dintre Prințul Charles și Barbra Streisand

Pe de altă parte, chiar și Barbra Streisand a făcut referire, în cadrul unui interviu oferit, joi, lui Ross King, la întâlnirile pe care le-a avut cu Prințul Charles. Artista a spus că, înainte de a o întâlni pe Prințesa Diana, Prințul Charles i-a trimis și un buchet de flori.

Barbra și Charles ar fi petrecut ceva timp împreună, la reședința privată a prințului din comitatul Gloucestershire.

„A fost foarte dulce. Înregistram la Warner Brothers pe atunci și mi-a cerut să ne întâlnim. I-am oferit niște ceai și m-am gândit că poate ar vrea să-l testeze, să vadă dacă nu am pus vreo otravă în el sau așa ceva. Dar am devenit prieteni și mi-a plăcut să petrec timpul alături de el la Highgrove.

Charles s-a revăzut cu Barbra și după divorțul de Prințesa Diana

Când mi-a trimis buchetul de flori, am întrebat cine mi l-a trimis, iar asistentul meu mi-a zis că e de la „un fan pe nume Charles”. Când le-am privit mai bine, mi-am dat seama că nu erau de la vreo florărie. Erau din grădinile lui. A fost amuzant. Dar asta s-a întâmplat înainte să o întâlnească pe Prințesa Diana”, a spus Barbra.

Se spune că Prințul Charles și artista au fost implicați într-o relație romantică în luna noiembrie a anului 1994, când Prințul a călătorit în Statele Unite ale Americii. El ar fi spus despre Barbra că este singura lui „țintă” în materie de femei.

Sursele citate în biografia artistei, oferită publicității în anul 2006, susțin că Prințul s-a revăzut cu cântăreața la o cină, după nouă luni de zile de la ultima întâlnire cu Camilla Parker Bowles. Cei doi au dat dovadă de „gesturi de foarte mare afecțiune” unul față de celălalt, potrivit Daily Mail.

Ne puteți urmări și pe Google News