Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat cu moartea soția și fiica. Video

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat cu moartea soția și fiica. VideoViolență domestică. Sursa foto: Ministerul Sănătății R. Moldova

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Timișoara, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și s-ar fi deplasat la locul de muncă al soției sale, deși avea interdicția de a se apropia de aceasta. Autoritățile îl acuză că le-ar fi amenințat cu moartea atât pe soție, cât și pe fiica sa.

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat cu moartea soția și fiica

În urma audierilor desfășurate de polițiști, a fost întocmit un formular de evaluare a riscului, iar pentru fiica bărbatului, în vârstă de 23 de ani, a fost emis un ordin provizoriu de protecție. De asemenea, tânăra va beneficia de monitorizare electronică, măsură aplicată anterior și în cazul mamei sale.

„În urma aplicării Formularului de Risc, a fost emis un ordin de protecție provizoriu și pentru fiica de 23 de ani, aceasta beneficiind și de monitorizare electronică”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, joi.

Bărbatul a fost găsit în Timişoara şi dus la sediul Poliţiei

Bărbat reținut în Timișoara pentru încălcarea ordinului de protecție. Poliția verifică modul de intervenție al agenților

Un bărbat a fost identificat și condus la sediul Poliției din Timișoara, unde a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de încălcarea unui ordin de protecție, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș. Ulterior, acesta a fost plasat în arest.

@_karlaadriana_ aș aprecia un share, mulțumesc #timisoara #politiaromana #violentadomestica #romania ♬ sunet original - Karla

Ancheta a fost declanșată din oficiu de către polițiști, după ce au apărut suspiciuni că bărbatul și-ar fi amenințat soția și fiica. Femeia beneficia de un ordin de protecție emis anterior, iar bărbatul era monitorizat prin intermediul unei brățări electronice.

Atât fiica, cât și mama sa, au fost amenințate de către tată

Sesizarea a venit în urma unei postări publicate pe TikTok de fiica celor doi, în care aceasta susținea că atât ea, cât și mama sa, au fost amenințate de către tată. După acest demers, cele două au alertat autoritățile, însă, potrivit afirmațiilor tinerei, polițiștii le-ar fi transmis că ar putea fi vorba de un mesaj trimis din greșeală.

Ca urmare a acuzațiilor aduse privind reacția inițială a forțelor de ordine, IPJ Timiș a anunțat că Biroul Control Intern efectuează verificări pentru a stabili dacă intervenția polițiștilor a fost conformă cu procedurile în vigoare.

„În legătură cu declarațiile apărute în spațiul public, polițiștii Biroului Control Intern desfășoară verificări privind modul de acțiune și respectarea normelor procedurale în acest caz”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.