Barack Obama, în vizită la aliatul "special", Marea Britanie
- Paul Ciocoiu
- 25 mai 2011, 01:09
Statele Unite şi Marea Britanie sunt legate de o relaţie fundamentală, care serveşte şi lumii întregi, au subliniat preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic David Cameron într-un editorial semnat împreună în cotidianul "Times".
Comentariul a fost publicat ieri, când a debutat şi vizita de trei zile în Marea Britanie a liderului de la Casa Albă, în cadrul turneului său european.
"Relaţia dintre ţările noastre nu este doar una specială, ci una esenţială - pentru noi, dar şi pentru restul lumii. Atunci când SUA şi Marea Britanie sunt aliate, popoarele noastre şi celelalte sunt în siguranţă şi devin mai prospere", au subliniat cei doi lideri, în editorialul citat. Obama şi Cameron au avertizat în final că nu îi vor abandona pe cei care luptă pentru democraţie în ţările arabe.
Cuplul prezidenţial american a fost primit, ieri, de regina Elisabeta al II-a la Palatul Buckingham cu salve de tun. Obama este cel de-al treilea lider de la Casa Albă primit de un monarh britanic în ultimul secol. La Buckingham, Barack şi Michelle Obama s-au întâlnit şi cu prinţul William şi cu soţia sa, Kate.
Mâine, preşedintele american se va întâlni cu premierul britanic cu care va discuta şi despre situaţia din Orientul Mijlociu şi campania militară a NATO din Libia. Obama va ţine şi un discurs în faţa parlamentarilor britanici la Westminster Hall, în care va reitera liniile principale ale politice externe promovate de administraţia sa. Următoarea escală a preşedintelui american va fi în Franţa, unde va participa la summitul G8. De aici, Obama se va deplasa în Polonia, unde îşi va încheia turneul european.