Banii primăriilor, împărţiţi de guvernul liberal ca în comunism
- Adam Popescu
- 18 ianuarie 2008, 14:00
Noul Cod Fiscal a lăsat primăriile fără cei 50% din impozitele pe tranzacţiile imobiliare, cât le revenea anul trecut. Toţi banii vor fi centralizaţi la bugetul de stat.
Începând cu anul 2008, banii care provin din impozitarea vânzării unui teren sau a unei proprietăţi nu vor mai merge la administraţia locală pe raza căreia s-a făcut tranzacţia, ci vor fi direcţionaţi către bugetul de stat. Anul trecut, aceşti bani au fost distribuiţi astfel: 40% la bugetul de stat, 50% la bugetele autorităţilor locale, iar restul de 10% la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobilară. Prevederea din Codul Fiscal îi nemulţumeşte pe primari şi îi pune pe gânduri pe analiştii economici.
„În majoritatea ţărilor din UE şi în SUA, banii colectaţi din impozitul pe tranzacţiile imobiliare sunt distribuiţi, în cote diferite, între bugetul central şi cele locale“, afirmă Dragoş Cabat, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari din România. În plus, e o măsură neliberală, de recentralizare, mai spun analiştii. Dacă o parte din bani ar rămâne în bugetele municipalităţilor, ar putea fi investiţi în infrastructură şi ar susţine dezvoltarea zonelor respective.
La rândul lui, preşedintele executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea, susţine că aceasta „este o nouă măsură de cârpire a bugetului de stat, deoarece politica fiscală actuală nu aduce suficienţi bani“. Mai mult, spune Voinea, private de această resursă, administraţiile locale ar putea impune noi taxe, deşi există deja prea multe. „Unde se duc banii? E o măsură netransparentă“
Ca să justifice modificările, reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) afirmă că, în timp ce veniturile la bugetele locale au crescut cu 39,3% faţă de 2006, veniturile la bugetul de stat s-au majorat cu doar 19,45%. Un alt argument: transferurile de la bugetul de stat la cele locale (sume provenite din impozitul pe venit şi din TVA) deţin o pondere mare în veniturile totale ale bugetelor locale: 79,7% în 2006 şi 69,5% în 2007.
Finanţiştii mai spun că au dorit să reducă discrepanţele regionale. „Trebuie găsit un echilibru între dinamica veniturilor la nivelul central şi local“, ne-a declarat Daniela Dărăban, consilier al ministrului finanţelor. Există o condiţie, atrag atenţia analiştii: banii să ajungă la localităţi, nu să fie utilizaţi în alte scopuri. Codul Fiscal în vigoare lasă însă mână liberă guvernului, pentru că nu precizează destinaţia banilor. „Nu ştim unde se duc banii şi este o măsură netransparentă“, consideră Dragoş Cabat, care se teme că, fiind anul alegerilor locale, există riscul ca banii să fie folosiţi în scop electoral.
EFECTE Anul ce vine se anunţă mai sărac. Dispar jumătate din bugetele unor localităţi Pentru comuna Corbeanca, din apropierea Bucureştiului, anul ce vine se anunţă mai sărac cu câteva zeci de milioane. „Anul trecut, aproape jumătate din bugetul comunei Corbeanca, adică 40 de milioane de lei, au provenit din aceste impozite pe tranzacţii imobiliare. Din banii ăştia am asfaltat străzi, am investit în infrastructură, am făcut reţele de canalizare“, a spus, supărat, primarul comunei, Tudor Dumitru.
„Nu ştiu ce se întâmplă acolo, la centru, de se iau deciziile astea, dar vă spun că nouă şi altor primării din ţară ne prindeau tare bine banii ăştia“, a adăugat acesta. „Este o decizie politică“ Deşi nu sunt dependenţi de sumele provenite din vânzarea proprietăţilor, şefii administraţiilor de sector din Bucureşti acuză şi ei noua politică de impozitare. „Administraţiile publice locale sunt afectate şi dacă le iei până şi un leu. În străinătate se merge pe o politică de descentralizare, iar la noi este exact invers. Avem tot felul de sarcini şi obligaţii, cum ar fi şcolile, persoanele cu dizabilităţi. Iar când vine vorba despre fonduri, acestea merg la guvern“, s-a enervat primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă.
El a acuzat noul guvern de interese şi a pus modificarea Codului Fiscal pe seama comenzilor politice. „Actualul guvern impune o politică preluată de la guvernul PSD. Numai guvern liberal nu e ăsta. Normal că aceşti bani pot fi folosiţi pentru orice, inclusiv pentru a acoperi promisiunile legate de mărirea pensiilor. Şi se ştie faptul că, odată ajunşi la centru, oricine se află în graţiile puterii primeşte bani“, a încheiat Negoiţă. Nici primarul Andrei Chiliman, care administrează sectorul 1, cel mai activ din punctul de vedere al tranzacţiilor imobiliare, nu vede cu ochi buni noua modificare.
„Prevederea din Codul Fiscal, prin care primăriile pierd această sursă de finanţare la bugetul local, reprezintă o anomalie şi o nedreptate care trebuie urgent corectate de guvern“, a spus acesta, care a mai sugerat că, prin această decizie, se doreşte revenirea la sistemul centralizat, „ceea ce e o greşeală“. (Andrei Ciurcanu)