Bani europeni pentru integrarea copiilor cu dizabilități din Bistrița-Năsăud

Bani europeni pentru integrarea copiilor cu dizabilități din Bistrița-Năsăud

75 de copii cu handicap din Bistrița-Năsăud vor fi ajutați să se integreze printr-un proiect de 300.000 de euro, câștigat de Fundaţia Inocenţi Bistriţa, parte a organizaţiei Romanian Children's Relief și finanțat din bani europeni.

Proiectul va fi pus în practică în perioada aprilie 2014/martie 2016, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița/Năsăud, Centrul pentru Intervenţie Precoce 'Voinicelul' din Chişinău, Republica Moldova, şi Asociaţia AHEAD din Norvegia.

Banii alocați vor fi investiți într-un program de intervenție timpurie pentru copiii cu probleme neuromotorii și susținerea familiilor acestora. Beneficiari direcți sunt 75 de copii cu vârste până la 7 ani care vor avea șansa unor servicii de recuperare, terapii, activități de educație și consiliere.

Potrivit Agerpres, proiectul prevede şi crearea unei reţele locale de specialişti, formate din asistenţi sociali, medici, asistenţi medicali, care vor furniza servicii de prevenire şi identificare precoce a copiilor cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii. De asemenea, va fi înfiinţat un Centru de Resurse în Intervenţia Timpurie, care va colecta şi disemina informaţii în domeniu atât către profesionişti, cât şi către părinţii copiilor cu nevoi speciale

Ne puteți urmări și pe Google News