Balul Bobocilor trucat la un liceu din Vaslui

Balul Bobocilor trucat la un liceu din Vaslui

Elevii de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui vorbesc că cel care a luat titlul de Mister Boboc 2016, Alex B., ar fi plătit pentru asta 1.500 de lei. Proful de mate a recunoscut că a greşit calculele

Situaţia este tensionată şi a devenit si mai controversată, după ce, profesorul de matematică Sergiu Romascu, a calculat, culmea, greşit punctajele concurenţilor. Dascălul a anuntat după două zile de la bal, că a încurcat socotelile şi clasamentul pe podium arată cu totul altfel. Asa că, boboacele care au câştigat locurile II si III şi-au pierdut titlurile şi au fost nevoite să dea premiile înapoi, ele revenind altor participante, informează site-ul vasluian vremeanoua.ro.

Profu’ de mate a greşit calculele

Profesorul de matematică şi-ar fi dat seama de greşeală abia duminică. Pentru a-şi îndrepta, cât se mai putea, eroarea, i-a convocat pe elevii organizatori şi pe boboci, pentru a-i informa de eroarea sa de calcul. “Duminică, când aranjam foile cu punctajele de la probe, am observat că diferenţa dintre băiatul şi fata de la o pereche era de 100 de puncte. În mod normal, diferenta nu e chiar asa de mare, de multe ori de două sau trei puncte. După ce am descoperit acest lucru, am convocat organizatorii si pe cei care au participat pentru a da explicatii. Bineînţeles că au fost nemultumiri, era si de asteptat, dar am făcut ceea ce credeam că este mai bine. Mă întrebau copiii de ce trebuie să dea premiile înapoi, că nu e corect. Şi sunt de acord cu ei, totuşi, nu era corect ca eu să ascund acest lucru. Aici e vina şi băiatului care trebuia să îmi aducă foile cu punctajul probei de Miss sş Mister Eleganţă. A trebuit să merg eu după ele. Să calculez punctajele finale, şi pe urmă să fug în culise cu premiile. Din această grabă, am greşit. Ştiu că am răpit plăcerea de a fi premiaţi pe scenă, în aplauzele colegilor, celor care au primit duminică premiile. Din nou, spun, că am luat decizia corectă, pentru că, sincer, îmi era mai uşor să ascund acest lucru. Aruncam foile sşi mă făceam că nu observam”, a explicat profesorul Romaşcu pentru ziariştii del a vremeanoua.ro.

Conform unor comentarii de pe Facebook şi de pe site-ul vremeanoua.ro, o parte din membrii juriului au fost surprinşi că Alex B. ar fi câstigat, acesta fiind notat cu 7 şi 8 de majoritatea. Şpaga dată, cu care ar fi câştigat ar fi fost de 1500 de lei. Sunt doar speculaţii, dar cei mai multi dintre elevi sunt convinşi că acesta ar fi adevărul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News