Arhitectura intereselor Chinei în regiune - cauze și efecte. Pătrunderea Chinei în Balcanii de Vest este unul dintre primele 2-3 fenomene care compun matricea geopolitică europenă din ultimii 10-15 ani, ca de altfel și extinderea prezenței economice a Beijingului în vestul continentului nostru.

Din punct de vedere mediatic a rămas în urma altor procese geopolitice continentale așa cum s-a întâmplat și la nivelul cancelariilor occidentale și nu numai. Instabilitatea politică a regiunii, accesul redus la piața europeană și evoluția mai degrabă contradictorie a aderării la UE, investițiile străine insuficiente, corupția și lipsa transparenței au creat un teren propice unor influențe străine iar Beijingul nu s-a lăsat așteptat.

Într-o perioadă scurtă dacă judecăm prin prisma timpului istoric, China și-a extins controlul - este drept, parțial - în sectoare de maximă importanță aparținând economiei statelor din regiune: infrastructură, transporturi, energie, industrie, media. Războiul din Ucraina cu evoluțiile sale adiacente și implicațiile asupra stabilității viitoare pe linia Marea Baltică - Marea Neagră, a determinat o creștere a importanței Balcanilor de Vest în contextul implementării inițiativei Chinei cunoscută sub numele de Belt & Road (,,Drumul mătăsii’’). Extensia terestră spre Europa Occidentală ca și cea maritimă - care presupune utilizarea porturilor Pireu și Istanbul - implică folosirea cu prioritate a coridorului balcanic.

Serbia, centru al influenței chineze

Arhitectura intereselor Chinei în Balcanii de Vest are ca punct central Serbia și anul 2009 ca moment de referință în istoria recentă a relațiilor privilegiate sârbo-chineze. Pe lângă componenta de infrastructură, cooperarea bilaterală se axează pe segmentul digital - datorită, în principal, tehnologiei Huawei - și conține o latură culturală strategică de nivel nemaiîntâlnit în Europa până acum. În curând, la Belgrad, va fi inaugurat unul dintre cele mai importante centre culturale chineze de pe continent construit pe locul ambasadei bombardate, după cum se știe, în 1999.

Chiar dacă doar 10% din exporturile Serbiei merg spre țara din Extremul Orient, mai bine de 60% dintre sârbi consideră China ,,un stat prieten’’ iar peste 77% dintre ei apreciază că autoritățile belgrădene au făcut bine să se orienteze spre Beijing. Totuși, investițiile totale ale Chinei nu depășesc 2,2 miliarde euro în timp ce investițiile UE ajung la 17 miliarde. În 2021 însă, niciunul dintre statele UE nu s-a apropiat de suma investită de chinezi: 800 milioane. După tergiversări de câțiva ani, în aprilie 2022 a început cooperarea bilaterală în domeniul militar prin importul de către Belgrad a unui lot de rachete HG-22. Transferul s-a realizat în paralel cu livrarea de către SUA a rachetelor Patriot către Taiwan...

Pandemia COVID-19 a însemnat, de asemenea, o perioadă propice în evoluția relațiilor chino-sârbe. Beijingul și-a făcut datoria de bun prieten al sârbilor și a donat o importantă cantitate de vaccin Sinopharm marcând astfel ,,momentul european al diplomației vaccinului’’. În esență, Serbia este pe cale să devină un adevărat hub al prezenței chineze în Balcanii de Vest depășind, din punct de vedere al importanței, Albania și Slovenia - alte două state din regiune aflate în atenția Beijingului. În Albania, investițiile chineze au fost orientate spre sectoare ca: transporturi, energie și agricultură. Deocamdată, acestea nu reprezintă mai mult de 3-4 % din totalul investițiilor străine însă sunt în creștere ca de altfel și schimburile comerciale bilaterale. Albania este țara cu un segment de populație în rândul căreia există un gen de popularitate reziduală a Chinei. Este vorba de albanezii care au trăit vremurile prieteniei dintre Tirana și Beijing, în perioada comunistă. Acest segment este puțin influent dar cu o anumită importanță în domeniul academic.

Spre nord, Slovenia intră și ea în algoritmul prezenței Chinei în regiune mai ales după achiziționarea de către Beijing a pachetului majoritar aparținând cunoscutului grup industrial Gorenje aspect care - alături de intrarea pe piața comunicațiilor a unor firme chineze - deschide calea unei influențe pe segmentul politic.

Povestea investițiilor chineze în Balcani este umbrită de episodul muntenegrean, început în 2014 când Podgorica a contractat un împrumut la Exim Bank China pentru finanțarea autostrăzii care ar fi legat litoralul adriatic de Serbia. Banii s-au terminat înaintea finalizării lucrărilor iar împrumutul trebuia achitat cu o primă tranșă în 2021, în timpul pandemiei. Muntenegrul nu dispunea de suma respectivă. Fără intervenția unor bănci occidentale, chinezii ar fi intrat în posesia portului Bar și a unor mari proprietăți imobiliare - garanții pentru împrumutul din 2014. Se poate și așa...

Turcia - protagonist istoric și actual. Neo-otomanism sau pragmatism...

Turcia este un actor a cărui importanță în jocul geopolitic din Balcanii de Vest se evidențiază prin componenta sa istorică – discutabilă, de la caz la caz - dublată însă de un pragmatism de dată recentă.

Trecutul otoman al regiunii poate fi considerat un avantaj pentru Ankara dar în zilele noastre nu poate fi vorba de o abordare neo-imperială în relațiile cu statele din regiune. Unii analiști vorbesc de neo-otomanism și mai în glumă mai în serios, îl numesc ,,sultan’’ pe președintele Recep T. Erdogan. Problema este ceva mai complicată și un simplu recurs la istorie nu poate aduce un răspuns mulțumitor și acoperitor. Este adevărat, după 30 de ani de abordare multilaterală a influenței Ankarei în Balcani făra a ține seama prea mult de particularitățile fiecărui stat-țintă, Turcia cu Erdogan la cârmă - ca premier sau președinte - s-a orientat spre consolidarea raporturilor bilaterale cu acestea. Și a început cu cei care cunoscuseră opresiunea otomană mai mult decât alții: sârbii.

Relațiile din ultimii ani ale Ankarei cu Belgradul pot fi considerate, în ansamblu, unul dintre succesele marcante ale politicii externe erdoganiene. Chiar dacă există unele divergențe - Kosovo, problema cipriotă, acceptarea de către Belgrad a influenței Arabiei Saudite în Novi Pazar, ținut sârbesc locuit de musulmani - axa turco-sârbă trece treptat de la o dimensiune tactică la una strategică. Pentru ambele țări. Belgradul și Ankara apreciază că stabilitatea în Balcani depinde în primul rând de turci și sârbi și după aceea de alții.

,,Neo-otomanismul’’ lui Erdogan este de fapt - aspect demonstrat în relația cu Serbia - o abordare pragmatică, pornind de la estimarea realistă a importanței Belgradului în Balcanii de Vest și necesitatea protecției intereselor Turciei în regiune. Nimic mai mult. Odată materializată, această abordare înseamnă pace în Bosnia-Herțegovina și la frontiera sârbo-kosovară, extinderea în bune condiții a influenței Turciei în zonele majoritar musulmane, protecția gazoductului Turk Stream și nu în ultimul rând, contracararea acțiunilor anti-Erdogan organizate de structurile lui Fetullah Gulen - cel acuzat de orchestrarea loviturii de stat din 2016, fost prieten politic și actual dușman al președintelui Turciei.

Totuși, Turcia are resurse limitate și un sistem financiar volatil, cu deficite majore. Este drept, relațiile economico - comerciale cu statele din zonă sunt în creștere iar exporturile pe segmentul militar iau amploare, Serbia fiind din nou pe primul plan urmată de Albania. Potențialul Ankarei este însă sub cel al statelor UE sau Chinei. Mai mult, trebuie să contracareze acțiunile de influență ale Arabiei Saudite și aliaților acesteia din zona Golfului Persic, EAU în principal. Islamul sunit de tradiție turco-balcanică este amenințat de cel aparținând matricei wahabite promovat de saudiți iar conflictul este unul de tip soft în care armele sunt reprezentate de numărul centrelor culturale deschise și al școlilor religioase, investițiile în media, donațiile.

Aici, Erdogan se lovește de sacul fără fund al Ryiadului. Sprijinul financiar, ca și concurența, vine tot din Peninsula Arabică, din Qatar. Confruntarea nu are însă dimensiunea celei din Africa de Nord, din Libia în special, unde ,,binomul’’ Turcia-Qatar i-a asigurat Ankarei un gen de primordialitate care s-a extins, într-o altă formă și în Mediterana Centrală. Acolo competitorii sunt mai numeroși iar miza mult mai importantă: energia - o nouă provocare a zilelor noastre.