Avocat cercetat, de DNA Constanța, pentru favorizarea infractorului. A mjlocit o înțelegere între un procuror, judecat pentru trafic de influență, și inculpatul care i-a dat bani

Avocat cercetat, de DNA Constanța, pentru favorizarea infractorului. A mjlocit o înțelegere între un procuror, judecat pentru trafic de influență, și inculpatul care i-a dat bani

Procurorii DNA Constanța îl cercetează sub control judiciar pe Adrian Avram, avocat în al Baroului Constanţa, pentru săvârşirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului. El ar fi încercat, în numele unui procuror pe care îl apăra, să convingă un inculpat să își schimbe declarația în instanță în sensul că nu i-a dat mită ci a fost vorba de un împrumut restituit. Avocatul a atacat măsura DNA la Curtea de Apel Constanța.

Avocatul Adrian Avram s-a ales astfel cu un dosar penal, instrumentat de procurorii DNA Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului. Măsura luată de procurorii anticorupție în privința avocatului este controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Din ordonanța privind măsura controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

“La data de 7 decembrie 2016, inculpatul Avram Adrian, în calitate de avocat și apărător ales al inculpatului Balaican Vasile (trimis în judecată de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență) l-a abordat pe inculpatul Dimoftache Răzvan, căruia i-a propus o înţelegere frauduloasă, de natură a determina pronunţarea unei soluţii favorabile ambilor inculpaţi.

  Astfel, inculpatul Avram Adrian i-a propus lui Dimoftache Răzvan să-şi schimbe declaraţiile date în fața procurorilor în sensul de a declara în instanţă că suma de 500 de euro remisă fostului magistrat Balaican Vasile nu reprezenta preţul traficării influenţei, ci un împrumut anterior. În opinia inculpatului Avram Adrian, în condiţiile în care ambii inculpaţi ar fi declarat că suma remisă reprezintă un împrumut restituit, se puteau obţine soluţii de achitare.

Această precizare a fost făcută după ce inculpatul Avram Adrian, practician al dreptului, a afirmat că a studiat dosarul şi prevede că se va ajunge la condamnări. De asemenea, acesta a precizat expres că este necesar ca ambii inculpaţi să îşi însuşească teza mincinoasă a împrumutului. Ulterior, în alte două rânduri, inculpatul Avram Adrian i-a transmis expres lui Dimoftache Răzvan că este bine să îşi însuşească apărarea formulată de Balaican Vasile, în sensul că banii daţi acestuia din urmă au reprezentat un împrumut şi nu preţul traficării influenţei”.

În luna aprilie 2016, procurorul constănțean, Vasile Balaican, era pus sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Magistratul ar fi pretins 5.000 de euro de la o persoană pentru a o scăpa de un dosar penal instrumentat de Parchetul Curții de Apel Constanța. Denunțătorul în cauză este afaceristul constănțean Răzvan Dimoftache, cercetat în dosarul “Carnea alterată”, care l-a filmat pe procuror în timp ce îi oferea o tranșă de 200 de euro pentru a pune o vorbă bună la Parchetul Curții de Apel. El a declarat, atunci, pentru EVZ, că ”urmează și alții”.