Averea care i-a mai rămas lui Irinel Columbeanu, după faliment. Viața de la azil
- Andrei Arvinte
- 13 ianuarie 2025, 17:26

Viața lui Irinel Columbeanu s-a schimbat radical. Milionarul de altă dată, care dădea petreceri de pomină și conducea mașini de lux, a ajuns să locuiască la un azil de bătrâni. Aici, acomodarea a fost destul de dificilă. Obișnuit să dea ordine în stânga și în dreapta, Irinel Columbeanu a trebuit să se adapteze la statutul social pe care îl are acum.
A avut o avere de aproape 150 de milioane de euro, dar a dat faliment. Patronul azilului de bătrâni din Ghermănești, Ion Cassian, povestește că Irinel Columbeanu a ajuns la azilul de bătrâni cu șase valize și 2.000 de lei pensie, conform click.
A scăpat de atitudinea de bogătaș
Ion Cassian spune că, la început, fostul milionar avea atitudinea de om bogat, căruia îi plăcea să dea ordone. Treptat, însă, s-a umanizat, poate și din pricina ceor două AVC-uri suferite.
"S-a schimbat foarte mult, s-a adaptat la realitățiile vieții", spune patronul azilului.
Acum, Irinel Columbeanu e o persoană normală și s-a resemnat cu privire la situația statutul său actual.
Ion Cassian declară că s-a împrietenit cu fostul milionar și că de Sărbători îl invită la el acasă. Are numai cuvinte de laudă despre Irinel Columbeanu: "Este foarte inteligent, cult, dar și manierat”.

Sursa foto: Irinel Adrian Columbeanu / Facebook
Încă are datorii mari
Irinel Columbeanu a venit la azil "cu vreo șase geamantane" în care avea haine. Fostul afacerist are, acum, o pensie foarte mică, de aproximativ 2.000 de lei, cu tot cu recalculare, însă nu îi primește pe toți, pentru că are o poprire.
Patronul azilului de bătrâni e convins că nu va scăpa niciodată de datoriile la bănci. Acesta a fost și motivul pentru care a pierdut vila de la Izvorani.
Ion Cassian spune că mai este ajutat cu bani, "chiar și foștii prieteni". La Ghermănești, unde este găzduit pe termen nelimitat, este un alintat și "mai are tabieturi de milionar". Se tunde periodic, "e spălat și îmbrăcat frumos".
Are pierderi de memorie
Irinel Columbeanu are probleme mari de sănătate. El a suferit două accidente vasculare cerebrale, de pe urma cărora a rămas cu sechele.
Fostul milionar urmează un tratament pentru ameliorarea pierderilor de memorie.