Avere colosală lăsată în urmă de Vișinel Stanca. Liderul mafiei imobiliare timișorene a fost înmormântat luni

Avere colosală lăsată în urmă de Vișinel Stanca. Liderul mafiei imobiliare timișorene a fost înmormântat luni

Capul mafiei imobiliare rome de la Timișoara, Vișinel Stanca, care a murit de cancer la 70 de ani, a fost înmormântat luni. De numele lui e legată punerea în practică a uneia din cele mai complicate scheme imobiliare, prin care a devenit stăpân peste 30 de terenuri, spitale, vile – monument, și din care s-au inspirat și neamuriule lui.

Cu o avere evaluată la 2,3 milioane de euro, Stancu era unul dintre cei mai bogați romi din țară. În 2012 a evacuant bolnavii de cancer tratați în clinica de Cimioterapie a Spitalului Municipal, după ce și-a mutat neamurile, cu mobilă cu tot, peste ei. Clinica avea 1600 mp și o obținuse, în instanță, ”demonstrând” că era urmașul proprietarului. Tot așa a pus mâna pe Casa Mulhe, vila în care a locuit primul florar imperial austriac din Banat, cel care a ridicat Timișoara la statutul de oraș al rozelor și al parcurilor. Tot într-un imobil al lui Vișinel a funcționat și Consulatul Germaniei, cu ani în urmă. Cu toate acestea, nicio proprietate nu era trecută pe numele lui, averea fiind administrată de fiica sa, Mirela.

Copiii lui au crescut în opulență.  În timp ce unul din băieți, care și-a construit trei palate în Timișoara a replicat, în cazul unuia, Palatul CEC din București, ginerele și un nepot au devenit proprietarii fostului sediu al Sanepidului, respecticv al fostei secții de TBC a Spitalului de Copii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News