Asigurările de viaţă sunt produse financiare ce pot răspunde unor nevoi foarte diferite. Un astfel de pachet acoperă în primul rând riscuri esenţiale pentru fiecare dintre noi: îmbolnăvire, intervenţie chirurgicală, invaliditate sau deces. Protecţia financiară pe care o oferă familiei dumneavoastră este principalul avantaj
AUTOR : Sonia Vântu
Evenimentele din viaţa noastră pot fi imprevizibile. Avem nevoie să fim siguri că familia noastră este în siguranţă şi beneficiază de tot sprijinul financiar de care are nevoie. Asigurările funcţionează ca un mecanism al transferului de risc. Astfel printr-o asigurare se transferă riscul de pierderi financiare ca rezultat al unor evenimente specificate, dar imprevizibile, de la o persoană sau firmă către un asigurator, în schimbul plăţii unei prime. Fie că vorbim despre asigurările de viaţă ca produse auxiliare creditului fie ca produse individuale, acestea au ca scop principal protecţia financiară a asiguratului.
Asigurările de viaţă au devenit mai complexe, iar la momentul actual puteţi alege dintr-o varietate de soluţii:
● Asigurarea de viaţă clasică: este cea care acoperă riscul de deces al asiguratului, beneficiarul fiind cel desemnat prin poliţă. Este cel mai ieftin tip de asigurare şi este recomandat în cazul creditelor.
● Asigurarea de viaţă cu acumulare de capital pentru copii: aceasta oferă sprijin financiar copiilor sau altor beneficiari stipulaţi, sub forma unor rente primite pe durata studiilor sau o sumă fixă primită la căsătorie sau la expirarea poliţei.
● Asigurarea de viaţă cu componentă de investiţie: acest produs îmbină avantajele unei asigurări de viaţă cu cele ale unei investiţii în fonduri conduse de experţi în risc. Programele de investiţii sunt foarte variate şi flexibile, în funcţie de apetitul personal faţă de risc. În modul acesta, puteţi obţine câştiguri considerabile pe parcursul vieţii şi aveţi siguranţa că, în cazul unui accident, familia va avea un sprijin financiar.
● Asigurarea de viaţă cu plan de economisire: această oferă, pe lângă protecţia specifică, şi o pensie lipsită de griji. Dacă asiguratul este în viaţă la incheierea perioadei de asigurare, va primi suma asigurată plus o anumită participare la profit, fie sub forma unei sume fixe, fie a unor rente primite pe tot restul vieţii. Această asigurare oferă beneficii suplimentare faţă de o pensie privată: poţi retrage oricând sumele depuse şi poţi alege vârsta de la care să primeşti rentele. În plus, indiferent de forma de asigurare aleasă, se pot ataşa clauze suplimentare precum: indemnizaţie pentru spitalizare, intervenţii chirurgicale, invaliditate permanentă sau temporară.
La ce să fii atent
O persoană care cumpără o poliță de viață trebuie să verifice, mai întâi, dacă agentul de asigurare este acreditat să încheie astfel de contracte. Acest lucru se poate face foarte simplu, printr-o căutare pe site-ul ASF, unde poate fi accesat „Registrul intermediarilor în asigurări“, unde sunt înscriși toți agenții de asigurare.
De asemenea, un potențial client al unei companii de asigurări are nevoie să știe câteva date despre compania la care decide să se asigure, informații legate de stabilitatea firmei, poziția ocupată în piață, la ce se pricepe cel mai bine- să investească sau să ofere protecție.
Înainte de semnarea cererii de asigurare și emiterea poliței este necesară parcurgerea termenilor și condițiilor de asigurare ale produsului ales. Verificarea corectitudinii datelor personale trecute pe cererea de asigurare este un următorul pas. Elemente precum vârsta sau ocupația influențează direct beneficiile poliței. Cine achiziționează o asigurare de viață este bine să își cunoască foarte bine drepturile și obligațiile ce rezultă din contract. De exemplu, să știe care este durata acestuia, cine și ce beneficii va lua la maturitate sau în caz de răscumpărare, să cunoască termenul în care poate renunța la asigurare și care sunt condițiile, precum și când trebuie să plătească prima.
E bine de ştiut că banii investiți într-o poliță de asigurare de viață nu ar trebui retrași în primii ani. Altfel, există posibilitatea ca din cauza penalităților, suma să fie mai mică decât cea investită, în cazul în care se dorește întreruperea contractului.
Produse BCR Asigurări de Viaţă
● Asigurare viaţă – risc asigurat: deces împrumutat
● Asigurare complexă
● Asigurare afecţiuni grave
● Asigurare de Accidente persoane
● Asigurarea mixtă de viaţă cu primă unică
● Contul de Investiţii cu Asigurare
● Asigurarea de viaţă pentru Seniori