Cum a schimbat Oprescu costul autostrăzii suspendate peste noapte
- Antoaneta Etves
- 28 februarie 2012, 12:51
Primarul general al Capitalei a hotărât, peste noapte, că investiţia în cel mai mare proiect de infrastructură va ajunge la 1,6 miliarde de euro, cu 800 de milioane euro mai mult faţă de suma iniţială.
Cel mai mare proiect de infrastructură din Capitală, aşa numita "autostradă" suspendată a lui Oprescu", a stârnit iureş în şedinţa de ieri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Motivul: aleşii s-au trezit cu propunerea edilului şef de a mări costurile , în condiţiile în care specialiştii municipalităţii au pus pe hârtie noul preţ abia cu o seară înainte. Aşa că, proiectul nu a fost votat. Drumul ar urma să coste 1,6 miliarde de euro, cu 800 de milioane mai mult față de cât a anunțat edilul-șef în urmă cu aproximativ un an, susțin aleșii generali ai Capitalei. Prins cu minciuna În timp ce Sorin Oprescu spunea că proiectul poate fi aprobat fără să fie supus dezbaterii publice sau să fie analizat de vreo comisie, consilierii generali urlau că, dimpotrivă, acesta nu poate fi votat în cinci minute. "Nu putem aproba 1,6 miliarde de euro în cinci minute. E ca şi cum am decide să mutăm, în cinci minute, Gara de Nord în Chitila. Nu se poate aşa ceva", a declarat viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu. Preşedintele CGMB, Călin Murg, a cerut ca şeful Direcţiei de Infrastructură al Capitalei, Mădălin Dumitru, să explice de ce nu a fost discutat acest proiect până acum, apoi l-a pus la colţ pe Oprescu, întrebându-l dacă aceast proiect a fost pus în dezbatere publică. Însă edilul a răspuns senin:" Da!". A fost dat de gol de Dumitru, care a venit cu clarificări:" "L-am terminat aseară şi nu a fost pus în dezbatere nicăieri, pentru că legea nu prevede aşa ceva". Când a fost întrebat cum s-a ajuns ca autostrada să coste cu 800 de milioane de euro mai mult, Oprescu a replicat : "Ne legăm de chiţibuşuri". Cum schimbă edilul prețul autostrăzii și proiectul de la o zi la alta Deși a anunțat în campania electorală din anul 2008 că vrea să construiască autostradă suspendată prin Capitală și nu a reușit să o facă în patru ani, primarul general susține acum că o va termina într-un an și jumătate. Arhitecții au însă altă opinie. Astfel, anul trecut, primarul general, Sorin Oprescu, spunea că „primul târnăcop pentru autostrada suspendată se va da în toamnă”. La începutul lui 2012, termenul inițial oferit de edilul-șef se prelungește cu un an. „Mai întâi vor trebuit aprobate în Consiliul General al Municipiului București Planul Urbanistic Zonal și Studiul de fezabilitate cu indicatorii tehnico-economici ai investiției (n.r. costurile). Apoi după aprobare trebuie căutată sursa de finanțare, partener, privat, concesiune, depinde ce se va dori. În condițiile astea, lucrările propriu-zise nu vor putea începe mai devreme de toamna acestui an”, a precizat, pentru B365.ro, arhitectul Sorin Gabrea, deținător al Western Outdoor, una din firmele responsabile cu elaborarea PUZ-ului și a studiului de fezabilitate al autostrăzii suspendate. Pe de altă parte, în iunie 2011, primarul general spunea că noul drum va fi gata în 2-3 ani. „Nu aprobăm 1,6 miliarde euro în 5 minute. E ca şi cum am muta Gara de Nord în Chitila în 5 minute MIRCEA RAICU, viceprimarul Capitalei NIMIC NU E GRATIS Taxă de drum: 21 de euro pe an Edilul şef al Capitalei speră că lucrările la proiectul lui suspendat, pe care l-a schţat încă de la începutul mandatului său, "şi pentru care toţi m-au luat peste picior", vor începe în toamna acestui an şi că vor dura câţiva ani, fără să precizeze o dată exactă. Noua autostradă ar urma să aibă 13,150 de kilometri. Potrivit proiectului de hotărâre propus de Oprescu, costurile vor fi distribuite şi ar urma să fie asigurate din finanţări private şi de la buget. El a mai precizat că investiţia privată va fi recuperată dintr-o taxă de drum, care ar putea costa între 18 şi 21 euro pe an. Cum se împart costurile
- construcţia în sine, cu pasajele subterane şi supraterane - 1,1 miliarde euro pentru cei 13,150 de km
- obţinerea şi amenajarea terenului: 228 milioane euro;
- amenajarea peisagistică: 1,8 milioane euro;
- proiectarea, consultanţa şi asistenţa tehnică: circa 57-58 milioane euro;
- organizare de şantier şi alte cheltuieli neprevăzute: 153 milioane euro
13 kilometri ar urma să aibă viitoarea autostradă suspendată visată de Sorin Oprescu REPERE Pe unde va trece autostrada Conform documentelor, "autostrada suspendată" sau inelul median de circulaţie va fi mai degrabă una subterană.
- În proiectul final au fost păstrate cele două tuneluri pe sub Herăstrău, la care s-au adăugat alte două, ce vor asigura legătura spre Ploieşti şi pe sensul invers dinspre Ploieşti spre Bucureşti.
- La nodul rutier de la Petricani vor fi construite două pasaje subterane, unul sub altul, iar în zona Virtuţii – Crângaşi au fost proiectate alte două pasaje subterane.
- Inelul median va avea, totuşi, şi pasaje supraterane şi poduri, dintre care unele cu adevărat spectaculoase, spun proiectanţii.
- În zona triajului Chitila vor fi construite un ansamblu de poduri metalice între care un pod hobanat în curbă şi un pod-arc.
- Drumul expres porneşte din Nord-Est şi uneşte Şoseaua Petricani, Şoseaua Pipera, Bulevardul Aerogării, DN1, Calea Griviţei oprindu-se undeva în spatele Lacului Morii.
PROIECT. Autostrada va face legătura și cu Ploieștiul Citiţi şi:
- E OFICIAL: Vom plăti TAXĂ pe autostrada suspendată!
- „Domnul Oprescu a avut un singur proiect personal: autostrada suspendată„
- Oprescu îşi desenează autostrada cu 8 milioane de euro