Autorităţile americane anchetează piaţa petrolieră

Autorităţile americane anchetează piaţa petrolieră

Preţul-record atins de barilul de petrol, de peste 135 de dolari, ar putea fi consecinţa unor manipulări pe Bursă.

Agenţia americană de reglementare a pieţelor materiilor prime a iniţiat o anchetă pentru a vedea dacă există practici, abuzuri sau tranzacţii suspecte care să fi contribuit la atingerea unui nivel-record a preţului barilului de petrol, peste 135 de dolari, scrie „Financial Times“.

The Commodity Futures Trading Commision (CFTC) consideră că s-a ajuns într-o situaţie „fără precedent“ în piaţă, care ar putea fi rodul unei manipulări. Preţul barilului de petrol a crescut la bursa de mărfuri NYMEX (New York Mercantile Exchange) cu aproximativ 47 de dolari de la începutul lunii decembrie 2007 şi cu peste 35 dolari de la începutul anului curent.

Oficialii bursei de mărfuri din New York au transmis un comunicat în care au anunţat că salută şi că vor susţine demersurile autorităţilor, reafirmându-şi, totodată, angajamentul de a „asigura integritatea pieţelor“. Măsuri pentru transparenţă

Mai mult, CFTC a anunţat noi măsuri de obţinere a unei transparenţe sporite pe pieţele petroliere, care să reflecte cât mai exact raportul dintre cerere şi ofertă. Instituţia va derula şi o examinare amănunţită a „practicilor“ unor brokeri. Analiştii se îndoiesc însă de faptul că o înăsprire a regulilor pe bursele de mărfuri ar schimba evoluţia actuală a pieţei. „Nu cred că o schimbare a regulilor va duce la ieftinirea preţurilor la petrol“, a declarat pentru AFP un analist.

Ancheta vine şi pe fondul îngrijoră rilor crescute ale Congresului american legate de preţul „aurului negru“, care a determinat creşterea în lanţ şi a preţului altor categorii de produse, mai ales a celor agricole. În aceste condiţii, protestele determinate de preţul mare al carburanţilor s-au răspândit în întreaga Europă. Moment de respiro

Preţul petrolului a coborât ieri până la 125 de dolari pe baril, în contextul aprecierii dolarului. Scăderea a venit după declinul de 4,41 dolari de joi, când a închis şedinţa la 126,62 de dolari, transmite Reuters. În acest context, dolarul s-a stabilizat vineri la un maxim al ultimelor trei luni faţă de yenul japonez, după ce într-un raport recent se arată că economia Statelor Unite a crescut în primul trimestru într-un ritm mai accelerat decât se estimase anterior.

Ne puteți urmări și pe Google News