Vizitatorii muzeului Auschwitz, rugați să nu mai facă echilibristică pe șine
- Tudor Borcea
- 21 martie 2019, 15:19
Conducerea memorialului Auschwitz-Birkenau din Polonia a deplâns un număr mare de vizitatori care dau dovadă de lipsă de respect pentru cei care au pierit în fostul lagăr de concentrare nazist.
Muzeul și Memorialul Auschwitz-Birkenau a făcut un apel ferm vizitatorilor să nu mai meargă pe șinele de cale ferată care au servit la transportarea evreilor în lagăr, ca pe o bârnă de gimnastică. Muzeul a publicat pe contul său Twitter mai multe imagini ilustrând comportamentul „deplasat” al unor numeroși vizitatori care mergeau în echilibristică pe șine. „Atunci când veniți la Muzeul Auschwitz nu uitați că vă aflați pe un loc unde au fost asasinate peste un mililon de persoane. Respectați-le memoria”, a cerut muzeul, notează Times of Israel.
„Există locuri mai bune să vă exersați echilibrul decât situl care simbolizează deportarea a sute de mii de persoane către moarte”, a adăugat conducerea muzeului.
Un număr record de 2,15 milioane de persoane au vizitat muzeul anul trecut, cu 50.000 mai multe decât în 2017, un an cu afluență deja istorică, anunța muzeul în luna ianuarie.
Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare „soluției finale” a lui Adolf Hitler în privința evreilor, un element major în punerea în practică a Holocaustului. Se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.