Evenimentul Zilei > Social > Aurora Liiceanu: „Nu vârsta e cea care desparte oamenii”
Aurora Liiceanu: „Nu vârsta e cea care desparte oamenii”

Aurora Liiceanu: „Nu vârsta e cea care desparte oamenii”

Cunoscutul psiholog este de părere că bărbaţii se comportă în funcţie de ce vor femeile, şi invers. Ei simt nevoia să protejeze o femeie, ceea ce practic în zilele noastre nu mai este necesar.

EVZ: De ce aţi intrat în Mişcarea Transcendentală?
Aurora Liiceanu:
Eram curioasă, plictisită. Cercetarea nu interesa, nu aveam relaţii cu lumea. Mie îmi place să cunosc ce se întâmplă în lume, să ştiu ce fac psihologii din Italia, din Franţa, care e starea disciplinelor noastre, îmi place să văd lucruri. Izolarea, provincialismul, lipsa de utilitate, de deschidere către lume erau îngrozitoare. Bineînţeles, a ieşit prost până la urmă.

Ce s-a întâmplat?

Am fost dată afară de la institut şi am intrat în şomaj, ceea ce era de neconceput în comunism. Am fost muncitoare necalificată la Suveica, aproape un an şi jumătate. Copilul meu era mic şi mi-au pus în vedere de la partid să nu apar cu el pe acolo. Greu am scăpat de lucrat în trei schimburi.

Cum a fost această experienţă?

Mă umileau, mă dădeau afară din bucătărie, pentru că nu eram calificată. Spălam câte 300 de căni, ceşti, farfurii, furculiţe, linguri, pe zi. Cred că am spălat tacâmuri pentru trei generaţii. Şi răutatea celorlalţi, şi frica. Oamenii sunt laşi, nimeni nu vorbea cu mine. Ziceau fie că sunt spioană, fie că m-a trimis partidul să îi trag de limbă sau să văd dacă nu fură de la bucătărie. Erau tot felul de scenarii în jurul prezenţei mele. De ce m-am dus eu ca femeie de serviciu în plus, că erau deja două. De ce nu vin cu portofelul şi cu plasa şi de ce vin cu geanta de piele. Îmi amintesc că luam leafa pe un butoi în hambar şi mă invitau muncitorii la bere. Am încercat să privesc cu umor dar, la un moment dat, m-am gândit că aici o să mor. Eram necalificată şi am urmat un curs de împachetat.

Ce-aţi făcut după un an şi jumătate?

I s-a propus unei prietene, nevasta unui om important, cu relaţii, să fie bibliotecară, să facă fişe, la Biblioteca Centrală Pedagogică. Ea nu s-a dus pentru că nu ştia engleză şi mi-a spus mie. M-am dus şi m-au angajat. Pe urmă am aflat că există posturi la şcoala de hipoacuzici. Lucram cu copii surdomuţi, nu ştiam nimic şi am pus mâna pe carte. Până la urmă am scăpat, s-a reinventat institutul la Academie si m-am întors.

Ce se întâmpla la o şedinţă a Mişcării Transcendentale?

Făceam o meditaţie, un exerciţiu de relaxare. Partea proastă e că am fost înconjurată de un ritual cu flori, cu lumânări, şi totul a luat un aspect mistic. Pe noi nu ne interesa partea aceasta, ci componenta de relaxare, care era tehnica lui Schultz. Eu şi acum cred în ea, dar nu cu lumânări, cu miasme. Partea asta din meditaţia transcendentală nici unul dintre colegii mei nu a luat-o în serios, dar exact pentru asta am pătimit.

Aţi avut probleme în anii ’80, mai ales că nu eraţi nici membru PCR?
Sigur că am avut probleme, pentru că cei care au fost membri de partid au fost mai protejaţi. Am avut colegi care au ajuns direct la şcoală, şi nu la munca de jos de tot. Nu aveai unde să te duci, în primul rând pentru că era o lege prin care, cu studii superioare, nu aveai voie să te angajezi la o muncă sub nivelul tău. În al doilea rând, ne-au pus să semnăm că noi dorim să fim muncitori necalificaţi, ceea ce nu era adevărat. Dar nu puteai să mişti, frica era foarte mare, ochii erau pe noi, ne ameninţau că ne închid. Chiar am avut o şedintă, atunci a fost momentul cel mai greu din viaţa mea, când ni s-a spus: „Vă rog să anunţaţi familia că nu se ştie dacă vă mai întoarceţi“. Am avut şi un securist care se ocupa personal de mine şi care a declarat că a fost înamorat de mine.

V-aţi văzut dosarul?
Dosarele noastre nu există. Am fost acolo.

Unde v-a „prins“ Revoluţia?
Am fost la Universitate. Fiul meu susţine că am intrat în grupul cu oameni şi am călcat pe un tablou al lui Ceauşescu, tropăind pe el cu o sete nebună.

V-aţi gândit să intraţi în politică după 1990?
Nu, pentru că, vă spun drept, starea de infracţionalitate s-a mutat în politic. Este inadmisibil, atâţia politicieni cu probleme penale. Din punctul acesta de vedere, pe mine mă minunează necinstea, cinismul, violenţa, lipsa de reguli. Până la urmă ajungi să crezi că suntem o societate care are alergie la tot ce este normă şi regulă.


INVITAŢI. Împreună cu Traian Băsescu, la o conferinţă de presă

DORINŢĂ

„Femeile vor de obicei stabilitate şi siguranţă“

EVZ: Egalitate între sexe?
Aurora Liiceanu: La noi încă nu există un parteneriat real. Independenţa materială nu a adus şi o autonomie a femeii, ea încă depinde de bărbat, trebuie să fie gospodină. Femeile sunt primele care critică alte femei care ies din aceste norme şi bărbaţii care au apucături mai feminine, cum ar fi cumpărăturile sau cusutul nasturilor.

Ce vor femeile şi bărbaţii într-o relaţie?

Femeile şi bărbaţii au destule idei contradictorii. În general, bărbaţii se comportă în funcţie de ce vor femeile, şi invers. În mare parte, femeile nu vor ca bărbaţii să fie plângăcioşi, să fie capabili dacă e nevoie să ducă în cârcă relaţia, dar să fie şi sensibili în acelaşi timp. Din păcate, este foarte greu să găseşti aceste aspecte. Deşi nu se poate spune că bărbaţii sunt toţi la fel, în general ei doresc o femeie feminină în sensul tradiţional al cuvântului. În acelaşi timp, bărbaţii sunt speriaţi de femeile care sunt pe picioarele lor. Ei simt nevoia să protejeze o femeie, ceea ce practic în zilele noastre nu mai este necesar. Cele mai multe femei sunt independente financiar şi se descurcă singure. Ele încă îşi doresc căsătorie, pentru că au convingerea că o legătură oficială oferă mai multă siguranţă decât o relaţie de concubinaj.

Ce-şi doreşte o femeie de la un bărbat?

Femeile vor stabilitate şi siguranţă, ceea ce de cele mai multe ori sperie bărbaţii. Noi, oamenii, evoluăm continuu şi nu poţi să fii sigur că ceea ce-ţi place acum o să-ţi placă şi peste zece ani. Mai mult, s-a demonstrat ştiinţific că specia umană nu este monogamă. Suntem obligaţi de societate să fim monogami şi să avem relaţii de lungă durată şi pentru că trebuie să ne creştem copiii.

Viaţa poate fi trăită de unul singur sau e făcută pentru doi?

Viaţa interpersonală e esenţială. Omul are nevoie de iubire. Este una din valorile şi sensurile fundamentale ale vieţii.

Este o problemă diferenţa mare de vârstă în cuplu?

Ultima modă este cea a cuplurilor în care femeile sunt mai mari decât bărbaţii. Nu vârsta desparte oamenii, când eşti alături de celălalt. Cuplurile se complică atunci când trebuie să se menţină relaţia, nu să se formeze. De format, se formează uşor. Te atrag biologia, vârsta.

De ce aţi luat decizia să divorţaţi de Gabriel Liiceanu când eraţi gravidă?
Sigur, pare puţin curajos. Din cauză că eu nu mă recunoşteam în ceea ce credea partenerul meu de viaţă despre mine. Într-o relaţie trebuie să simţi că celălalt îţi percepe eul tău cel mai adevărat şi autentic. O relaţie este bună când te simţi tu în acea relaţie. Cred că iubeşti un om pentru cum eşti tu lângă el. Acesta cred că este conţinutul adevăratei iubiri. Când alegi o relaţie, alegi una din versiunile tale. Poate că erai complet alta lângă un alt om.

PREMIU. Liiceanu, răsplătită pentru activitatea sa academică

CV

„Am avut crize profesionale“

> Aurora Liiceanu s-a născut pe data de 1 august 1941, în Basarabia.

> În 1963, a absolvit Facultatea de Psihologie, din cadrul Universităţii din Bucureşti.

> Este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“, Academia Română.

> Psiholog la Institutul Naţional de Criminologie.

> A ales să dea la Psihologie după ce s-a îndrăgostit de un băiat. „El a dat la Psihologie pentru că era mai uşor decât la Ştiinţele exacte. Am dat şi eu. Nu credeam că o să îmi placă atât de mult. Am avut crize profesionale, este o disciplină ambiguă, lucrurile sunt adevărate şi din dreapta, şi din stânga. Niciun om nu este identic, psihologia are contradicţii, un om introvertit poate fi extrovertit într-o relaţie familială. Asta nu înseamnă că aşa este el mereu.

> Are un băiat de 34 de ani, Ştefan, care locuieşte în Japonia.

> A publicat: „Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi“, „Nici Alb, Nici Negru“, „Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire“, „Care pe care – femei şi bărbaţi“.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: