Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian.
Persecuțiile sângeroase împotriva creștinilor au fost pornite de către împărații romani, care considerau creștinismul ca un pericol pentru însăși existența statului roman păgân de atunci.
În acele vremuri, în statul roman, religia era strâns legată de viața politică și socială. Cetățenii romani aveau obligația de a cinsti pe zei și a le aduce jertfe, rigori pe care creștinii refuzau să le îndeplinească.
Au fost foarte mulți împărați romani care au declanșat persecuții sângeroase împotriva creștinilor printre care și Dioclețian (284-305).
În anii 303-304 Dioclețian a dat patru edicte împotriva creștinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicerea adunărilor creștine, uciderea preoților și chiar a credincioșilor, dacă nu voiau să aducă jertfe zeilor păgâni, într-un gest simbol de lepădare de credința lor.
Printre pedepsele cumplote care se aplicau celor ce refuzau supunerea se numărau: bătaia cu vergi sau cu pietre, sfâșierea trupului cu cioburi ascuțite, arderea cu fier înroșit, turnarea de plumb topit pe spate, spânzurarea cu capul în jos, sfărâmarea picioarelor, sugrumarea, înecarea, tăierea capului cu sabia.
Printre martirii înregistrați în timpul domniei lui Dioclețian se numără și preotul Romulus, diaconul Silvanus (Silvan), diaconul Donatus (Donat) și fratele său Venust, care au primit moarte martirică în localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium.
Tuturor li s-a tăiat capul cu sabia în ziua de 21 august, anul 304, pentru că au mărturisit că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni.
Recomandările noastre
