Atenție. Piloții de la o mare companie aviatică intră în grevă
- Georgeta Petrovici
- 15 august 2019, 14:18
Știre importantă pentru cei care și-au luat bilete la cea mai mare companie low cost din Europa. Timp de două zile cursele ar putea avea probleme. Piloții au decis să facă grevă.
Piloţii irlandezi ai companiei aeriene low-cost Ryanair, nemulţumiţi de condiţiile salariale, au anunțat că intră în grevă în zilele de 23 şi 24 august. Compania Ryanair s-a mai confruntat cu proteste şi greve din partea angajaţilor privind condiţiile de muncă, la sfârşitul anului 2017, dar şi în anul trecut.
Potrivit anunțului făcut de Forsa, sindicatul care îi reprezintă pe piloți, greva va începe joi 22 august, la ora 00,01, și va dura 48 de ore. Conform unui purtător de cuvânt al sindicatului, reprezentanţii piloţilor au înaintat încă din martie o serie de revendicări amănunţite, solicitând un nivel al salariilor “practicat în mod curent în sectorul aviatic comercial”, notează AFP, însă negocierile au eșuat.
Nemulţumirile piloţilor vizau, de asemenea, pensiile şi condiţiile de muncă, în condițiile în care Ryanair ar fi înregistrat ”un profit important, în valoare de un miliard de euro anul trecut”, după cum a precizat secretarul general al Forsa, Angela Kirk, pentru sursa citată.
O a doua grevă ar putea avea loc și în intervalul 2 – 4 septembrie.