Atenţie la Declarația unică (212)! Ce se întâmplă cu ea şi cu alte două declaraţii în 2021

Atenţie la Declarația unică (212)! Ce se întâmplă cu ea şi cu alte două declaraţii în 2021 Sursa: Arhiva EVZ

Trei declarații fiscale foarte importante pentru firme și persoanele fizice își schimbă termenul începând cu anul 2021.

Atenţie la Declarația unică (212)! Ce se întâmplă cu ea şi cu alte două declaraţii în 2021 . Anul acesta, ele vor fi depuse mai târziu decât se făcea în mod normal. Conform avocat.net, la această situaţie s-a ajuns „după ce legiuitorul a modificat termenele legale de depunere la nivelul legii fiscale”.

Declarația unică pentru persoanele fizice, declarația 230 și declarația 205 sunt cele vizate. Mai multe informaţii despre toate formularele puteţi afla pe secţiunea special gândită de ANAF, FORMULARELE FISCALE ORDONATE DUPĂ NUMĂR.

Declarația unică (formularul 212)

Aşa cum se ştie, Declarația unică a fost introdusă în legislația fiscală în anul 2018. Ea este folosită mai ales de acele PFA care obțin venituri independente sau de către cei care obțin venituri din profesii liberale, chirii sau dividende.

Ne puteți urmări și pe Google News

Contribuabilii declară ce venituri au avut în anul precedent cu această Declarație unică. Asta se face pentru a stabili ce impozit și contribuții la pensii și sănătate au de plătit la stat, și ce venituri estimează că vor avea în anul curent, pentru a estima taxele aferente.

Termenul legal de depunere a declarației anuale a fost stabilit inițial la 15 martie. Sursa citată subliniază că „în practică, n-a fost niciodată amânat de când a fost introdusă declarația”. Astfel, din 2021, Declarația unică se depune până la 25 mai 2021.

Atenţie la Declarația unică (212) şi la formularul 230

Formularul 230 este folosit de contribuabili pentru redirecționarea unei porțiuni din impozitul pe venit datorat statului. El mai este folosit şi pentru susținerea unor burse private.

Formularul 230 se depune la fel ca declarația unică, adică la 25 mai, nu la 15 martie 2021, așa cum prevedea înainte legea fiscală.

„Și aici, rațiunea modificării termenului la nivelul codului a fost similară: nu a fost respectat în ultimii ani, fiind amânat de mai multe ori.

Cele două funcțiuni ale D230 sunt, practic, următoarele: să ceri statului să redirecționeze până la 3,5% din impozitul anual pe care îl datorezi, în scopul susținerii entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau unităților de cult;

să ceri restituirea, de la stat, a sumelor ce reprezintă cheltuielile făcute cu acordarea de burse private”, notează avocat.net.

Formularul 205

Formularul 205 reprezintă declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri de noroc și câștigurile/pierderile din investiții.

El se completează şi se depune de către plătitorii de venituri care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturilor cu regim de reţinere la sursă a impozitului. Asta prevede Codul Fiscal pentru venituri din dividende, dobânzi, lichidarea persoanei fizice, pensii, premii, jocuri de noroc şi venituri din alte surse.

Iniţial, termenul de depunere pentru Formularul 205 era 31 ianuarie, dar din 2021 termenul este ultima zi a lunii februarie.

Şi cum în acest an, ultima zi din februarie e o zi nelucrătoare, termenul de depunere pentru Formularul 205 se mută automat la data de 1 martie.

static.anaf.ro anaf.ro avocatnet.ro