„Dacă două persoane fumează sub semnul ”fumatul interzis”, sunt amendate. Dacă douăzeci de persoane fumează sub semnul ”fumatul interzis” li se cere să se mute din acel loc. Dacă două sute de persoane fumează sub semnul ” fumatul interzis”, se scoate semnul. (Winston Churchill) Inadmisibil ce cărți periculoase apar în librării.  Nu-mi venea să-mi cred ochilor când am văzut titlul!  Eram în minte cu o frază din editorialul lui Dan Andronic: ”De fapt, ședința de aseară trebuia să se termine cu retragerea lui Cîrstoiu, ca un semn al voinței sale. Numai că nu s-a putut, așa că s-a ajuns în cea mai proastă situație. Cea în care PSD și PNL vor avea candidați proprii. Mi-e și frică să spun că aceasta este o decizie definitivă. Poate o schimbă până la prânz. Există vreun câștigător? După părerea mea, nu.”  În logica ei, această frază sintetizează chiar ”mecanica” dezastrului românesc. Aceste forme de viață autosuficiente care se perindă pe la conducerea țării sunt absolut contraproductive pentru țară. În fapt, e clar că nu există nici un câștigător. La scara istoriei, nici partidele care îmbogățesc niște indivizi, nici poporul obidit și biciuit de noi și noi taxe n-au a câștigat vreodată ceva… Cu atât mai mult m-a șocat când am văzut în librării cartea lui Thomas E. Ricks - ziarist, scriitor, dublu laureat al premiului Pulitzer -, ”Churchill și Orwell lupta pentru libertate”. Cartea e extrem de periculoasă. Cum nu respectă ”Lista de valori acceptate” propusă de autorul ”Omului recent” (el o numește explicit „tablă de valori acceptate”) e indubitabil căvolumul  pune în primejdie însuși status quo -ul în curs de instaurare, încet-încet în Europa și în România. O carte (și câte vor mai fi!) care sapă la arhitectura neomarxistă, de limitare și anulare ale Drepturilor Omului  și de eternizare a nulităților în fruntea clasei politice românești. O gravă carență a cenzurii, care a început să fie tot mai eficientă…   Mă mir că o asemenea carte a (mai) putut să apară în România. Probabil că ”ei”au fost de acord cu apariția, fiindcă știau clar, că o țară manelizată nu dă doi bani pe cărți și lectură, în general… Acum, când adevărul și libertatea sunt din ce în ce mai amenințate, integritatea de care au dat dovadă Churchill și Orwell devine cu atât mai demnă de urmat. Exponenți ai spiritului britanic, vizionari și entuziaști, ei au luptat pentru libertatea individului și pentru democrație, punându-și amprenta pentru totdeauna asupra culturii noastre și a felului în care este înțeleasă viața cetății. Thomas E. Ricks, laureat al Premiului Pulitzer, ne demonstrează că valoarea de simbol a celor doi oameni extraordinari rămâne la fel de importantă astăzi ca și odinioară. Churchill și Orwell au avut opinii politice divergente, dar ambii au ridicat libertatea la rangul suprem. Și totuși, la sfârșitul anilor ’30, nu mulți le împărtășeau convingerile: democrația avea prea puțini susținători, iar pretutindeni în lume fascismul și comunismul cucereau tot mai mult teren. Churchill și Orwell au fost vocile necesare ale epocii lor, înfruntându-i cu îndrăzneală pe dușmanii libertății și împotrivindu-se tuturor formelor de guvernământ care neagă drepturile fundamentale ale omului. Lui Churchill i se datorează în mare măsură prăbușirea lui Hitler, iar modul în care Orwell a criticat autoritarismul în 1984 și Ferma animalelor a stabilit mizele Războiului Rece și are ecou până în zilele noastre. Estimp, tot în Marea Britanie, culmea, s-a ”născut” o Lege care interzice complet cumpărarea de țigări. O lege perversă. În loc să înlăture statul din viața privată, legea care urmărește să interzică gradual fumatul îi extinde chiar și mai mult dreptul de intruziune. Deputații vor vota dacă ar trebui redus fumatul printr-o ridicare graduală a vârstei legale la care se pot achiziționa produse din tutun, cu scopul de a eradica această deprindere în decurs de o generație. Ideea a fost vehiculată de Rishi Sunak la congresul partidului său (Conservator, același cu al lui Churchill!!!) din 2023 și dorește să imite un plan similar propus de Jacinda Ardern în Noua Zeelandă. Însă acolo, când partidul ei laburist a pierdut puterea, legea a fost respinsă, har Domnului, de noul guvern de centru-dreapta.  Mă întreb cât de departe poate merge intruziunea statului în viața privată, mai ales că vorbim aici de un cabinet conservator care urmărește această cauză. Vârsta legală la care oamenii pot cumpăra tutun va crește anual, începând de la 18.  Oricine s-a născut după 1 ianuarie 2009 - deci aceia care acum au 14 ani ori 15, în unele cazuri, sau mai mici - nu va mai putea să cumpere niciodată în viață țigarete - și nici măcar țigări de foi. Aceasta este măsura foarte ne-conservatoare și anti-libertate despre care Sunak afirmă că ar fi justificată prin beneficii de sănătate. Problema cu acest tip de argumentație e că există și alte produse riscante pentru sănătate care ar putea fi interzise, cum ar fi alimentele de tip fast-food, băuturile carbogazoase și alcoolul. Dar în fapt, este o Lege cu consecințe perverse: antiteza egalității cetățenilor în fața legii Vor exista consecințe perverse. După ce se va fi scurs o vreme vor exista gospodării în care un adult va avea voie să cumpere tutun, în vreme ce altul nu: antiteza egalității cetățenilor în fața legii. Sunak pare a privi această măsură drept parte a moștenirii lui politice. Acum, nu mă mai miră că o aprozaristă, parașutată de PSD în Parlamentul României a putut să fie la originea celei mai inepte Legi antifumători din istoria noastră. Numai în România fumătorii (doar ei!) n-au voie să se adune în locuri speciale, ca în lumea vestică! Numai în România nu există ”Cigar - Lounge” -uri, asta evidențiind clar că legea aprozaristei a fost concepută împotriva fumătorilor, nu a fumatului. Trebuie ținut minte cui anume datorăm umilința de a fi tratați ca niște paria, fără nici un drept. Sper ca această ”tinichea” s-o însoțească pe tot parcursul vieții. Aud că  doamna candidează la primăria Cluj. Îi doresc să ”conteze” pe voturile fumătorilor umiliți! În loc să înlăture statul din viața noastră privată, legea îi extinde chiar și mai mult dreptul de intruziune. Laburiștii, evident, sunt cu totul în favoarea ei - ceea ce ar trebui să-i pună pe conservatori pe gânduri. Rishi Sunak este un politician britanic. A fost ministru de finanțe din 13 februarie 2020 până la 5 iulie 2022. Pe 24 octombrie 2022 a devenit liderul Partidului Conservator. Pe data de 25 octombrie 2022 a devenit prim-ministru al Regatului. Sir Winston Leonard Spencer Churchill (30 noiembrie 1874 – 24 ianuarie 1965) a fost un om de stat, soldat și scriitor britanic care a servit de două ori ca prim-ministru al Regatului Unit, între 1940 și 1945, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și din nou din 1951 până în 1955. În afară de doi ani între 1922 și 1924, a fost deputat în Parlament între 1900 și 1964 și a reprezentat în total cinci circumscripții. Adept ideologic al liberalismului economic și imperialismului, a fost pentru cea mai mare parte a carierei sale membru al Partidului Conservator, pe care l-a condus între 1940 și 1955. A fost membru al Partidului Liberal între 1904 și 1924. Poate că aici, în diferența ”devenirii” acestor oameni stă, de fapt înțelegerea acestui abuz. E o temă care ar face bine să se strecoare în analiza publică. Dar politica europeană nu mai are personalități care să propună asta.   Politica este făcută de mai marii Europei, ”stăpânii” României. Politica noastră nu mai e interesată să se ocupe de drepturile și libertățile propriului popor, ci doar de conservarea funcțiilor de conducere pe care le dețin, mai ales că sunt indivizi fără calități și, de multe ori, chiar lipsiți de însușiri. Fiecare gest, fiecare directivă europeană care devine lege, trecând peste Constituția unei țări îngenunchiate aparține, de fapt, unor  grupuri otrăvite, nealese niciodată de nimeni, care vor să comande totul în Europa, mascați în oameni preocupați doar de binele nostru. Ni se impune un anume comportament, ni se impune adoptarea mizeriei numite ”politically correctness”, ni se impune un anume limbaj,  cum să facem dragoste cu partenerii noștri, cum să le distrugem viitorul copiilor cu aberațiile sexuale predate în școli. Cel mai recent atac al neomarxismului asupra tinerilor români s-a petrecut zilele tracute. Ministra „României (re)educate” lovește din nou! Simbolurile identitare, au fost interzise în universități, odată cu antisemitismul și legionarismul, scrie Gazeta de Cluj. Comunismul, culmea, nu este incriminat! Pare greu de crezut, și totuși este real. De acum, promovarea simbolurilor identitare în spațiul universitar este interzisă, oficial. Potrivit noului „Cod de conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură”, care a fost emis de Ministerul Educației, intrând în vigoare miercuri, 17 aprilie 2024, terorismul intelectual este oficializat în întregul învățământ universitar românesc. Și în acest caz, sub pretextul combaterii antisemitismului, xenofobiei, fascismului și legionarismului (faptul că aceste două noțiuni sunt menționate și aici separat este dovada cea mai clară a diferenței ideologice dintre ele!), este interzisă practic promovarea românismului, a patriotismului și a iubirii de neam, adică naționalismul, și nu în ultimul rând a creștinismului. Stau și mă minunez: suntem oameni slabi, devenim abulic-depresivi în rolul nostru de ”fericiți” pe care ne chinuim să-l jucăm, de fiecare data mai prost, cu trecerea anilor. O bună parte din noi, care ridică privirea spre pustiul care se prefigurează, ne dăm seama că facem față tot mai greu valului de prostie și lașitate care ne îngenunchează.  Îmi amintesc clar cum așteptam la rând in fața Miliției, cu mașina veche de scris - Underwood -, în brațe, să intru la ”verificări”. Imaginile se cuplează cu cele ale perchezițiilor, ocazii cu care toate cărțile și hârtiile erau luate atent, la purecat. Era citit orice bilețel, orice frază aruncată pe orice bucată de hârtie…  Am ajuns să vedem ceeace se întâmplă cu noi, cu ochii celui uitat de Dumnezeu, noi, cei care ne mai mințim scriind, părăsiți de propriile noastre iluzii. „A-ți aminti - spune însuși Freud -, e un mod ocolit de a uita.” Acum câteva luni, împreună cu câțiva prieteni, plătisem nota la cafenea și așteptam restul. Cât a întârziat chelnerița ne-am aprins țigările (eram lângă ușă, iar cafeneaua era aproape goală. Am primit restul și am ieșit. A doua zi, pe site ul cafenelei au apărut delațiunile ”turnătorilor”. ”Patru infractori au fumat ieri în cafeneaua mea preferată!” spunea o postare ”vigilentă”, care cerea să fim urmăriți și arestați… Citesc cu o plăcere dulce-amară un text despre turnători și turnătorie. La baza oricărei banale turnătorii, pe vremea tinereții mele stătea un interogatoriu sau o percheziție. Câteodată, amândouă. Legalizarea turnătoriei - scrie dl Octavian Știreanu -, este o altă cucerire a democrației noastre originale. În România, există o democrație administrată. Adică butonată de interese externe care nu totdeauna coincid cu interesele naționale. Și în comunism erau turnători. Pentru depistarea acestora și purificarea  societății, democrația postdecembristă a creat o instituție specializată în vânătoarea de tip „mcchartyst” a turnătorilor. A mobilizat bani mulți, oameni dedicați și o propagandă irezistibilă. Timp de trei decenii, din demonizarea comunismului și vânătoarea de turnători s-au făcut averi, s-a dobândit celebritate, s-au scris doctorate, s-a câștigat glorie și s-au căpătat galoane politice importante. Turnătorii din democrație sunt, însă, altfel. Ei sunt diferiți de turnătorii din comunism. Sunt turnătorii buni, ni se sugerează. Turnătoria în democrație este o componentă a sistemului democratic, nu un mijloc ocultă de protecție a sistemului, cum era în comunism. Turnătorii din democrația administrată sunt oficializați prin legi speciale  și sunt împărțiți în mai multe categorii. În afara celor tradiționali,  recrutați de SRI,  care șoptesc sub acoperire și semnează sub nume de cod, s-au inventat și alte specii de turnători. Astfel că societatea, firmele, instituțiile colcăie de personaje care sunt „avertizori de integritate”, „consilieri de etică”, „ofițeri de conformitate”, „ofițeri pentru protecția datelor”.  Sau, după caz, de toți la un loc. Toate aceste denumiri nu sunt metafore, ci titulaturi oficiale ale unor noi profesii inoculate în societate, recunoscute prin reglementări speciale și beneficiind de protecția legii. Pentru fiecare categorie s-au consumat timp, bani și multă imaginație ca să se scrie texte de lege, norme de aplicare, ghiduri de îndrumare etc, etc. Munți de maculatură se vor fi consumat până când în lume au ieșit acești șoricei pârliți care sunt turnătorii zorilor noii orânduiri capitaliste.” Cât de departe vor să meargă? probabil până la obținerea atmosferei descrisă de Orwell. Îmi aduc perfect aminte cum lunar trebuia  să ni se verifice toate mașinile de scris pentru a vedea cine scrie sau face manifeste împotriva regimului. Asta au facut-o comuniștii. A supraveghea și a pedepsi. Nu e mare lucru. E pentru binele vostru. Doar că trebuie sa supraveghem TOT, pentru a-l prinde pe infractorul  X sau Y?  Doar că trebuie sa-i înregistrăm pe toți cetățenii ce se cazează la un hotel pentru a-i prinde pe urmariții general. Doar să vă ascultăm telefoanele, să vă protejăm de cei răi din anturajele voastre. Doar să i răsplătim  pe turnători, (cum făcea pe vremuri Securitatea lui Ceaușescu), ca să vă protejăm pe voi.  Doar să știm ce faceți cu banii voștri, ca să vă putem apăra.  Doar să știm care dintre voi sunteți religioși, adepți ai familiei tradiționale.  Chiar dacă există o analiză juridica sau etica cu privire la impactul acestor reglementări asupra vieții private. Mofturi. Doar să colectăm și să pastrăm toate datele de trafic de comunicații ale tuturor cetățenilor pentru a le avea în cazul unor cercetării în caz de infracțiuni grave. Nu trebuie să vă preocupe faptul din ce în ce mai clar, că interesele economice sunt deja dasupra drepturilor omului. Ce mai conteaza respectarea vieții private cand din supravegherea populației se pot scoate atatea beneficii? ”Viața e plină de sensuri și de întâmplări. Dar n-are nici un sens. Ea vine și trece, asta i tot. Te uiți la oamenii pe care îi iubești, se strânge inima în tine cu gândul la ce-i așteaptă cândva, și îți spui : mai bine nu s-ar fi născut.” Și asta e cam tot. Și ce dacă noi am considerat drepturile omului un lucru sfânt?  Că un sens al vieții noastre, distruse în parte de Comunism era tocmai lipsa acestor drepturi? Rămâne o resemnare dulce, cea a faptului că o să dispărem înainte să ne simțim vinovați că n-am făcut ceeace trebuia. Dar, ce ar fi trebuit să facem, în fața tăvălugului prostiei, (acceptând și prostia noastră), al lăcomiei și a securismelor care renasc?  După o seară petrecută la Tv,  acceptând resemnați că ei se pișă pe noi și pe drepturile noastre, ca să-i deranjăm cât mai puțin, iar noi acceptăm jetul fierbinte care ni se scurge de pe creștetul capului, pe față. Ne place. E cald, e comod… N-ai cum să nu-i dai dreptate lui Livius Ciocârlie: „Prostia pare a fi - e fals - intermitentă. Din când în când mă ridic din ea și scriu fragmente care, chiar dacă ar străluci, sunt concentrate de prostie. Nu neapărat (deși…) pentru că prostia ar fi conținută în ele. Pentru că întrerup tăcerea. În fond, ele nu spun decât, printre rânduri, teama de a nu fi… un prost. Sau nu. Și mai rău. De prostie nu mă tem. Mi-e frică deplorabil, să nu trec drept prost.”

Editorialul în format video, aici.