„Ah, ce interesant!”, exclamă profesorul Woland / Satana, în Maestrul și Margareta, când aude de la Berlioz și Bezdomnîi că Dumnezeu nu există.

„Oh, e încântător”, face el din nou când află de la cei doi intelectuali sovietici (unul, redactor șef la o revistă literară, celălalt – poet) că sunt atei.

„În țara noastră, ateismul nu mai miră pe nimeni”, îi explică aceștia diavolului. „Marea majoritate a populației, devenind conștientă, de mult nu mai crede în Dumnezeu.”

Profesorul continuă să-i iscodească: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci se pune întrebarea: cine îndrumă viața omului și, în general, toată rânduiala de pe pământ?” „Omul le îndrumă pe toate”, îi deslușește poetul. „Și nici diavolul nu există?”, insistă profesorul. „Nici diavolul... Nu există nici un diavol.” „Foarte interesant, zice profesorul, cutremurându-se de râs; cum vine asta? La dumneavoastră orice cauți nu găsești?”

Nu există bucurie mai mare pentru diavol decât să nu crezi în existența sa. Așa cum un inamic își ascunde prezența și intențiile ostile până în momentul atacului, la fel și diavolul este încântat („se cutremură de râs”) de imbecilitatea ateilor, care îi neagă existența la pachet cu cea a lui Dumnezeu.

Relația trilaterală Dumnezeu – Om – Diavol este surprinsă în episodul evanghelic al Vindecării demonizatului din Ținutul Gherghesenilor, căruia îi este dedicată duminica aceasta, a XXIII-a după Rusalii.

Spre deosebire de atei, diavolul crede în Dumnezeu, știe că există (și-a dorit să fie ca El) și se teme de El. „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt?”, strigă demonul din cel posedat, dovedind că Îl recunoaște pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Într-o relatare paralelă, Matei vorbește despre doi demonizați, care Îl întreabă pe Iisus: „Ai venit aici mai înainte de vreme, ca să ne chinuiești?”, semn că știu și cred în Judecata de Apoi.

Diavolii știu așadar și că timpul prezent și această lume chinuită de iluzii și ispite sunt momentul și locul lor. În acest răstimp limitat, încearcă să câștige cât mai mult teren și cât mai multe suflete.

Iluzia materialist - „științifică” a Omului Nou, orgoliul marxist al Omului – dumnezeu, stăpân al lumii, sunt mediul perfect de dezvoltare pentru demonism, așa cum un microb se lăfăie la căldură și umezeală.

Elementul cel mai cutremurător al episodului evanghelic citat este că, după ce vindecă demonizatul, Iisus este alungat de localnici: dracii din om se refugiaseră într-o turmă de porci, care se aruncă în mare. Într-o societate demonizată, porcii sunt mai prețuiți decât oamenii. Pentru că oamenii, lipsiți de Dumnezeu, tind să devină ei înșiși niște porci.