15 morţi, inclusiv copii, și peste 20 de răniți. Acesta este bilanțul înspăimântător al ultimelor atentate teroriste.
Islamiștii au detonat o bombă în provincia Ghazni din sud-estul Afganistanului și au ucis 15 localnici , a anunţat Ministerul de Interne afgan, citat de mai multe agenții internaționale de știri.
Alte 20 de persoane au fost rănite în deflagraţia provocată în timpul unei ceremonii de citire din Coran, a menţionat purtătorul de cuvânt al ministerului de interne, Tariq Arian, citat de Al Jazeera.
Atacuri criminale asupra firmelor care dezvoltă vaccinuri. Cu cine s-a aliat Kim Jong-un
Potrivit acestuia, explozia s-a produs la ora locală 02.00 în districtul Gilan şi a avut la origine o ricşă-capcană încărcată cu explozibil.
În schimb, un purtător de cuvânt al guvernatorului din Ghazni a afirmat că primele informații venite de la fața locului sugerează că explozia a survenit în momentul în care un comerciant ambulant a fost înconjurat de copii, confirmând, însă, că în apropiere avea loc o ceremonie de citire din Coran. Majoritatea victimelor din atacul de vineri aveau sub 18 ani, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Ghazni.
Talibanii, principalii suspecți
Până în acest moment, atentatul nu a fost revendicat. Ghazni este una dintre cele mai periculoase provincii din Afganistan, dat fiind că talibanii controlează aproximativ jumătate din teritoriu.
Atentatele teroriste continua, în ciuda faptului că guvernul de la Kabul poartă în Qatar negocieri cu talibanii încă din luna septembrie pentru a pune capăt războiului care durează de mai bine de 19 ani. Din păcate, fundamentaliștii islamici par hotărâți să profite de reducerea semnificativă a trupelor statelor occidentale nu pentru a instaura pacea, ci pentru a-și extinde zona de influență.
Profeția teribilă a unui geniu al fizicii. Catastrofa care va provoca Sfârșitul Lumii
Pentru a semăna panica în rândul populației și a dovedi că executivul de la Kabul nu e în stare să țină lucrurile sub control, teroriștii au început să folosească bombe magnetice de mici dimensiuni plasate sub vehicule.
Cel puțin 10 oficiali guvernamentali au fost uciși de astfel de bombe artizanale în ultimele săptămâni, cei mai mulți în capitala Kabul, informează Al Jazeera.
Teorie halucinantă. Joe Biden va fi înlocuit din funcția de președinte? Iată indiciile