Atac terorist după modelul ISIS în New York. Doi tineri au fost arestați
- Mădălina Sfrijan
- 10 martie 2026, 10:14
Police. Sursa foto: FreepikDoi tineri din Pennsylvania, Emir Balat, în vârstă de 18 ani, și Ibrahim Kayumi, 19 ani, au fost arestați după ce au aruncat dispozitive explozive improvizate (IED) în timpul unei demonstrații din fața sediului primăriei din Manhattan. Autoritățile federale susțin că cei doi au acționat cu intenția de a provoca haos și victime, inspirându-se din ideologia Statului Islamic (ISIS), arată NYPost.
Cei doi au urmat modelul ISIS
După ce a fost încătușat, unul dintre tinerii implicați a lansat un nou mesaj de amenințare.
„Aceasta nu este o religie care stă pur și simplu când oamenii vorbesc despre numele binecuvântat al profetului. Acționăm. Dacă eu nu o fac, altcineva va face”, a afirmat el.
La sosirea la secția de poliție, adolescentul ar fi cerut hârtie și pix și a scris un manifest în care își exprima credințele extremist.
„Toată lauda se cuvine lui Allah, stăpânul tuturor lumilor. Îmi declar loialitatea față de Statul Islamic. Moarte celor necredincioși”, a mai spus tânărul.
Explicațiile atacatorilor
Între timp, Kayumi a fost surprins de camerele de corp ale poliției când a răspuns la întrebarea unui martor despre motivul faptei sale, rostind doar „ISIS”.
La secție, el a recunoscut că urmărea materiale de propagandă ISIS pe telefon și că o parte din acțiunile sale au fost influențate de această grupare teroristă.
Atac terorist după modelul celor lansate de ISIS
Cei doi suspecți au fost reținuți după ce, în timpul protestelor, au plasat două IED-uri, unul dintre acestea fiind aruncat aproape de un grup de polițiști. Ei au fost inculpați pentru furnizarea de ajutor material Statului Islamic.
Comisarul de poliție Jessica Tisch a declarat că investigația continuă și a refuzat să confirme dacă vizitele tinerilor în Orientul Mijlociu au avut legătură cu ISIS.
„Conținea substanța triacetonă triperoxid, cunoscută sub numele de TATP. Aceasta este un explozibil artizanal periculos și foarte volatil, care este folosit în în atacuri cu dispozitive explozive improvizate din întreaga lume. Echipa noastră de geniști a securizat ambele dispozitive”, a declarat șefa Poliţiei din New York, Jessica Tisch.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.