Atac cu drone asupra podului de peste Nistru, pe traseul Odesa–Reni. O femeie a murit, trei copii au fost răniți. Video
- Sanda Frunze
- 18 decembrie 2025, 20:36
Sursa foto: ziua.mdRepublica Moldova. Podul de peste râul Nistru, situat pe traseul Odesa–Reni, a fost lovit de drone care transportau încărcătură explozivă, în urma unui atac aerian lansat pe teritoriul Ucrainei. Incidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 16:00, în extravilanul localității Maiaki-Udobnoe, infrastructura fiind una de importanță strategică pentru circulația rutieră din regiunea Odesa.
Potrivit Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, imediat după atac, circulația pe pod a fost sistată, iar zona a fost izolată pentru evaluarea situației și prevenirea unor riscuri suplimentare.
În contextul atacului, a fost suspendată activitatea la punctele de trecere a frontierei Palanca–Maiaki-Udobnoe și Tudora–Starokazacie. Autoritățile de frontieră precizează că măsura este una preventivă și are drept scop protejarea cetățenilor și a personalului din zonă.
Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările în regiunea respectivă și să manifeste prudență sporită, în special în zona Odesa. Totodată, Poliția de Frontieră recomandă abținerea de la călătorii în această regiune a Ucrainei, până la clarificarea situației de securitate.
Victime civile: o femeie a murit, trei copii, răniți
Atacul a avut consecințe tragice pentru civili. Guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper, a anunțat că o femeie și-a pierdut viața, iar trei copii au fost răniți, după ce un automobil civil a fost lovit în timp ce se deplasa pe pod.
Potrivit oficialului ucrainean, mama copiilor a suferit răni grave și a decedat ulterior în ambulanță, în pofida eforturilor medicilor. Cei trei copii au fost transportați de urgență la spital, fiind diagnosticați cu traumatisme corporale și o reacție acută la stres. Cadrele medicale le acordă îngrijirile necesare.
„Transmit sincere condoleanțe familiei și celor apropiați victimei. Acesta este încă un cinic crime de război comisă de Rusia, un atac asupra civililor pașnici”, a declarat guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper.
Atacul s-a auzit și în Republica Moldova
Exploziile produse în urma atacului aerian au fost auzite și pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în satul Tudora, raionul Ștefan Vodă, localitate situată în imediata apropiere a Nistrului.
Primara satului Tudora, Veronica Mocan, a declarat pentru Moldova 1 că locuitorii au auzit bubuituri puternice și au observat, inclusiv prin înregistrări video, dronele care au lovit podul din Ucraina.
„La ora 16:00, am auzit că au fost bubuituri mari, mi-au trimis sătenii și înregistrări să văd cum merg dronele, cum explodează podul de la Maiaki. Nu știu deocamdată cât de tare este deteriorat, dar a fost atacat podul. În ultimul timp sunt tot mai multe cazuri și și mai aproape de noi. Dacă cândva erau mai departe, acum sunt aproape și clar că suntem foarte îngrijorați”, a spus primarul.
Autoritățile locale: „Să rămânem calmi, avem adăposturi”
Edilul din Tudora îndeamnă populația să nu intre în panică și susține că localitatea este pregătită, în limita posibilităților, pentru eventuale situații de risc.
„În primul rând, trebuie să rămânem calmi, să nu ne panicăm. Noi avem niște adăposturi pregătite în cazul în care ajunge ceva peste Nistru, la noi, dar ne rugăm la Dumnezeu să nu ajungă la noi. Avem un subsol la fosta clădire administrativă, avem și niște măști, dar clar că aceasta nu este mare siguranță, mai au oamenii beciuri la țară. Pentru grădiniță, școală, dacă se întâmplă în timpul zilei, ne-am pregătit niște camere de adăpost”, a declarat Veronica Mocan.
Situația rămâne una tensionată în zona de frontieră, iar autoritățile din Republica Moldova monitorizează evoluția evenimentelor, în cooperare cu partea ucraineană.
Recomandările noastre
1 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


dAAA dREPTATE!!!