Atac al Statului Islamic în Siria. Doi soldați americani și un civil au fost uciși. Trump amenință cu represalii

Atac al Statului Islamic în Siria. Doi soldați americani și un civil au fost uciși. Trump amenință cu represalii Sursa foto: Platforma X/CENTCOM

Doi soldați americani și un civil din Statele Unite au fost uciși sâmbătă în Siria, în urma unei ambuscade comise de un atacator solitar al grupării jihadiste Statul Islamic. Informația a fost confirmată de autoritățile de la Washington, care au anunțat că președintele american Donald Trump a amenințat cu represalii militare împotriva organizației teroriste, potrivit Reuters.

Ambuscadă asupra unei delegații comune

Potrivit Comandamentului militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), cele trei victime făceau parte dintr-o delegație comună. Civilul american ucis era traducător. În atac au mai fost rănite alte trei persoane, iar atacatorul a fost neutralizat și ucis de forțele de securitate.

Un oficial al Pentagonului a precizat că atacul a avut loc într-o zonă care nu se află sub controlul forțelor președintelui interimar al Siriei, Ahmed al‑Sharaa.

Avertismente ignorate, acuză autoritățile siriene

Autoritățile de la Damasc au susținut că forțele coaliției internaționale conduse de Statele Unite au ignorat avertismentele privind riscul de infiltrare a grupării Statul Islamic în zona unde a fost organizată ambuscada.

Incidentul reprezintă primul atac anti‑american de acest tip în Siria de la preluarea puterii de către coaliția islamistă condusă de Ahmed al‑Sharaa. Acesta l‑a înlăturat pe fostul președinte Bashar al‑Assad în urmă cu aproximativ un an, în urma unei ofensive militare rapide.

Donald Trump: Vom riposta

Donald Trump

Donald Trump. Sursă foto: Captură video

După instalarea sa la conducerea Siriei, Ahmed al‑Sharaa a consolidat relațiile cu Statele Unite și a fost primit inclusiv la Casa Albă de președintele Donald Trump. Atacul survine astfel într‑un moment de apropiere diplomatică între cele două părți.

În prima reacție publică după incident, Donald Trump a amenințat direct gruparea Statul Islamic. „Vom riposta”, a declarat președintele american în fața presei, în timp ce părăsea Casa Albă cu elicopterul.

Ulterior, într‑un mesaj publicat pe platforma sa Truth Social, Trump a afirmat că „președintele sirian Ahmed al‑Sharaa este extrem de furios și tulburat de acest atac” și a confirmat că zona în care s‑a produs ambuscada nu este pe deplin controlată de forțele guvernamentale siriene.

Mesaj dur de la Pentagon

Și secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a transmis un avertisment dur jihadiștilor. „Dacă atacați americani – oriunde în lume – vă veți petrece tot restul vieții voastre scurte și stresante știind că Statele Unite vă vor vâna, vă vor găsi și vă vor ucide fără milă”, a declarat acesta.

4
2

2 comentarii

  1. Bosz Goroy spune:

    Mana lunga a KGB ului lui Putin...Refugiatii sirieni iau cu asalt europa, ca sa distraga atentie de la Crimea, HAMAS loveste israelul sa distraga atentia de la ukraina, ISIS loveste SUA sa distraga atentia de la Venezuela, iar

  2. Bosz Goroy spune:

    Trumpsi republicanii faca coadain genunchi, la coada...din fata, a lui Putin