"Aştept de anul trecut banii pe un zbor anulat"
- Marian Păv ăla şc
- 13 aprilie 2011, 11:49
Operatorul low cost Blue Air dă vina pe norul de cenuşă vulcanică din Islanda, din aprilie 2010.
Clienţi ai companiei româneşti Blue Air reclamă faptul că, în momentul în care cursele sunt anulate, nu reuşesc să intre în posesia banilor plătiţi pe biletul de zbor decât după o perioadă foarte lungă şi doar după numeroase petiţii.
"În vara anului trecut am achiziţionat bilete dus-întors pe ruta Sibiu - Londra şi retur pentru luna octombrie. Cu doar câteva zile înainte de plecare, au fost anulate toate zborurile Blue Air către şi de pe aeroportul din Sibiu. În termen de 30 de zile mi s-au oferit câteva variante de despăgubire şi am ales dintre acestea rambursarea sumei. Am trimis toate detaliile contului la operator, dar situaţia nu s-a rezolvat. Aveau de returnat în jur de 130 de lire sterline“, ne-a povestit Alexandra.
Anulare fără explicaţii
Cazul anterior nu e singular. "Am făcut o rezervare la compania Blue Air pentru un zbor Bucureşti - Viena, pentru luna octombrie a anului trecut. Cu două zile înainte de plecare am fost anunţată, prin mesaj pe telefonul mobil şi prin e-mail, că toate zborurile către capitala Austriei au fost anulate fără niciun fel de explicaţie, fapt pentru care a trebuit să-mi găsesc, într-o perioadă scurtă, alt bilet de avion, la altă companie. În plus am pierdut şi banii de cazare pentru că nu am găsit zbor în aceeaşi zi. Banii pentru aceste bilete nu i-am recuperat decât la începutul acestui an, după numeroase somaţii", ne-a scris Bogdan.
Cum justifică operatorii întârzierile
Pentru a motiva aceste deficienţe, reprezentanţii operatorului low cost se folosesc de erupţia vulcanică din Islanda, de anul trecut, fenomen care a perturbat tot traficul aerian din Europa.
"Departamentul de Customer încă mai are cereri în curs de procesare spre finalizare din perioada norului de cenuşă vulcanică. În acea perioadă au fost afectate foarte multe zboruri. Acea perioadă constituie încă o activitate care nu s-a închis pentru multe companii aeriene. Mai mult, sunt pasageri care încă nu au trimis solicitare în scris cu ce opţiune au. Dacă pasagerul trimite acum solicitarea, cererea i se soluţionează ţinând cont de numărul de înregistrare al solicitantului şi nu de data în care a avut zborul", ne-a explicat Florentina Tatu, director PR & Advertising la Blue Air.
"La modul general, pot spune că nu există întârzieri pe partea de ramburs, însă având în ve dere că vorbim de un număr mare de pasageri transportaţi de Blue Air, se poate întâmpla să existe cazuri izolate", a mai adăugat reprezentantul operatorului aerian.
Companiile de transport aerian răspund pentru pagubele produse în urma întârzierii curselor cu sume de până în 4.800 de euro, conform regulilor impuse de Regulamentul Comisiei Europene 261/2004 privind drepturile pasagerilor.
44 de curse anulate în România
Erupţia vulcanului activ de sub gheţarul Eyjafjallajokull, din sudul Islandei, a avut loc la mijlocul lunii aprilie în 2010. În România, 44 de curse aeriene au fost anulate, iar la nivel mondial, peste 6.000 de curse aeriene au fost reprogramate.