Ileana Ilie Ungureanu: Cum s-a schimbat viața dvs., de când sunteți „fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al UMF Iaşi”?

Vasile Astărăstoae: Aș putea spune că s-a schimbat în bine, pot dispune de timpul meu. A dispărut tensiunea responsabilităților care țineau de aceste funcții. De altfel, fiecare trebuie să fie pregătit și pentru postura de „fost”. Știam de la început că nu pot ocupa aceste funcții decât maximum două mandate succesive, încât părăsirea lor nu a fost o tragedie pentru mine.

– Cu ce vă umpleți timpul?

-Programul zilnic e la fel de încărcat ca și atunci când ocupam funcții administrative. Lucrez aproximativ 10 – 12 ore pe zi, în care includ activitatea de expert, conferințele pe care sunt invitat să le susțin, scriu, și, mai nou, postez și pe Facebook. De exemplu, în ultimele două luni de zile, în fiecare săptămână, a trebuit să particip la o manifestare științifică la care să țin o conferință. Am fost la Deva, Tg. Mureș, Piatra Neamț, Bistrița, București, Suceava etc. Aș minți dacă nu aș spune că însăși invitația mă onorează. Atunci când ești „fost”, când nu ai de 3 ani nicio funcție și oamenii te invită, atunci înseamnă că reprezinți ceva nu prin funcție, ci prin tine. Chiar dacă este destul de obositor.

– Ați fost forțat să demisionați și judecat pentru atribuirea ilegală a unor contracte finanţate din bani europeni. Ați fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

– Nu îmi place să vorbesc despre dosar. În ultimii 5 ani este primul interviu pe care-l dau. Urmează apoi apelul. Mă știu nevinovat.

– Până la urmă s-a dovedit falsitatea probelor – a fost modificat conţinutul a zeci de e-mailuri în dosarul care v-a distrus cariera?

– În primul rând, nu mi-a fost distrusă cariera. Nici măcar cea administrativă. Atunci când mi-am dat demisia, când am considerat că deficitul de imagine se poate răsfrânge asupra organizațiilor al căror lider eram, mai aveam dreptul la 6 luni de mandat. Până atunci am rezistat tuturor presiunilor venite din partea tuturor instituțiilor de forță. Și cu mândrie pot spune că cei care mă puteau demite sau să-mi ceară demisia (Senatul Universității sau Adunarea Generală a Colegiului Medicilor) au fost tot timpul alături de mine și au rezistat la presiuni inimaginabile. Îmi aduc aminte că România Liberă îmi dedica două pagini (inclusiv deschiderea) cu titlul „Greu de demis”. Să nu vă închipuiți că era un articol laudativ.

– Totuși, unii privesc acest dosar ca o pată pe obrazul carierei dvs.

– Cred că s-a încercat distrugerea carierei mele profesionale, dar nu s-a reușit. Eu am fost și sunt legist și profesor și cu toate necazurile am continuat să mă afirm în aceste domenii, încât fără falsă modestie, am ajuns (potrivit clasamentelor scientometrice internaționale – ISI Thomson, Google Academic etc.) să fiu numărul unu în Medicina Legală în România. Nu spun că a fost ușor, dar fiind un om credincios am considerat că Dumnezeu nu dă mai mult decât poți duce și că aceasta este o încercare căreia trebuie să îi fac față. De exemplu, e greu să asculți procurorul DNA, care, deși patru experți independenți admiși de instanță confirmă că e-mail-urile au fost modificate, cere să nu se țină cont de aceste expertize.

„Nu cred că în România există corupție la dimensiunile atât de mediatizate”

– Care e cea mai mare frică a dvs.?

– Mă înfricoșează modul în care evoluează societatea. Valorile morale se schimbă într-o manieră care nu mă face să fiu optimist. Suntem o societate care dorește să construiască pe sentimente negative: frică, invidie, ură, delațiune, oportunism. Delațiunea capătă valențe morale și este acceptată de societate. Societatea renunță la sentimentele pozitive cum ar fi compasiunea, iubirea, spiritualitatea, empatia, competiția. Scopul scuză mijloacele a devenit un slogan acceptabil și acceptat. Și acest lucru mă îngrozește. 

– Credeți că se face anticorupţie în România?

– O întrebare grea. Cred că se încearcă. Din păcate există prea multe victime colaterale și acest lucru este greu acceptat. Nu cred că în România există corupție la dimensiunile atât de mediatizate. Apoi, lupta anticorupție trebuie să se axeze întâi pe aspectele de prevenție (realizarea unor mecanisme instituționale care să facă cât mai puțin posibilitatea de a se manifesta corupția), și apoi pe mecanismele punitive. Axarea doar pe mecanisme punitive nu face altceva decât să înăbușe inițiativa și spiritul antreprenorial.

– Vă uitaţi la televizor. Citiţi presa. Urmăriţi ştirile. Ce părere aveți despre serialul „Noi suntem statul”, publicat în paginile EVZ?

– Am urmărit acest serial care, în fapt, dezvăluie o deficiență a mecanismelor democratice din România. Atunci când puterile în stat nu se controlează reciproc, când există puteri care sunt incontrolabile, în mod natural se ajunge la un deficit de democrație. Nu numai în România. Oriunde în lume. Chiar în Statele Unite ale Americii, CIA-ul a avut astfel de derapaje și exemplul cel mai concludent care îmi vine în minte este cel legat de traficul ilegal de droguri pentru achiziționarea de fonduri în favoarea contrașilor din Nicaragua. Sau celebrul Watergate. Dar fiind o democrație consolidată și existând controlul reciproc al puterilor în stat, s-a intervenit rapid și lucrurile au revenit în matca firească.

– Cum comentați ultimele scandaluri sonore din Sănătate? Vi se pare că se face o prapaganda contra medicilor români?

– Lucrurile sunt mult mai complicate. Avem aici o reflectare a stării societății românești și a superficialității acesteia. Omul de tip nou, pe care îl visa Ceaușescu, există și se manifestă. Se manifestă prin invidie, incompetență, intoleranță, superficialitate. Se discută despre malpraxis fără ca cei care discută (inclusiv decidenți din sistemul de sănătate) să aibă cele mai minime cunoștințe în domeniu. Și, bineînțeles, intervine și snobismul românesc. Tot ce e din străinătate e mai bun decât ce este autohton.

– Întotdeauna când s-a încercat să se devieze discuția privind problemele reale a apărut malpraxisul.

– Și întotdeauna când s-a încercat să se acopere interese și deficiențe reale s-a adus în discuție malpraxisul sub pretextul (ipocrit) apărării intereselor pacienților. Eu sunt foarte reținut în momentul în care astfel de cazuri sunt mediatizate. La profesorul Burnei trebuie să observați că toate acele acuze aduse nu sunt susținute de nicio expertiză. Și atunci de ce să îi cred eu pe procurori?

„Mi se cerea să fiu mai puțin vocal”

– Privind înapoi, vă reproşaţi ceva dinainte de momentul 2011 sau după acel moment?

– Poate singurul reproș este că nu am ținut cont de numeroase semnale pe care le-am primit și care îmi transmiteau să fiu mai puțin vocal, semnale pe care le-am făcut publice. Poate nu mi-am luat măsuri să adun cât mai multe probe în apărarea mea. Poate am fost naiv, considerând că lucrurile pe care le fac vorbesc de la sine.

– Ce v-a revoltat cel mai mult?

– Suferința celor care erau alături de mine și care trebuiau să îndure din cauza activității mele.

– Este un dosar vendetă? Vă consideraţi victima unei răzbunări? A cui? Motivul?

– E greu de spus. Nu am făcut niciodată parte din diferite grupări sau găști. Și lucrul acesta deranjează. Îmi aduc aminte că o ziaristă, fostă studentă de-a mea de la Drept, a scris un articol cu titlul „Lupul singuratic”. M-am simțit măgulit. Dar în același timp miam pus întrebarea de ce a apărut acest dosar? Este cel puțin o coincidență bizară că după ce am avut o confruntare cu domnul Gabriel Oprea cu privire la Institutul Regional de Oncologie – pentru a obține susținerea unui parlamentar voia să îl transforme într-un hibrid nefuncțional -, în care el m-a amenințat, imediat a apărut acest dosar. Poate e o simplă coincidență.

– Câtă încredere aveți acum în justiția românească?

– Greu de spus. Termenul de justiție românească este un termen generic care de fapt nu spune nimic. Justiția se realizează prin instituții și prin oameni. Am încredere în unele instituții și oameni, după cum nu am încredere în alte instituții și oameni. Și nu trebuie să uităm că justiția se realizează potrivit legilor votate în Parlament. Oricât de funcționale ar fi instituțiile, oricât de buni ar fi oamenii care lucrează în aceste instituții, cât timp legile sunt stufoase, nepredictibile, interpretabile sau, în unele cazuri, se contrazic una cu alta nu poți avea pretenție că justiția funcționează. De aceea consider că răul începe cu legislația votată în Parlament.

– Dar DNA-ul cum îl vedeți, cu experiența dvs. de acum?

– Ceea ce m-a frapat este faptul că promovarea în rândul acestei instituții, care ar trebui să fie de elită, se face strict pe criterii subiective. Dacă în orice instituție promovarea s-ar face fără concurs, ar exista în societate un sentiment de revoltă și de neîncredere. Nu același lucru se întâmplă cu privire la modul de selecție a cadrelor în DNA. Și cu aceasta cred că am spus totul.

„Lipsa de respect din partea pacienților conduce la o lipsă de respect pentru pacient”

– E o strategie politică să ne fie distruse modelele?

-Da, este o strategie politică. Nu numai în România. Atât timp cât în majoritatea cazurilor oameni mediocri, funcționari ai instituțiilor internaționale, decid politica mondială, este inevitabil ca acest lucru să fie aplicat și în România. În România observăm că incompetenții o iau înainte competenților, inculții înaintea celor care au cultură serioasă, iar funcțiile de decizie se ocupă în funcție de gradul de obediență față de „șef”.

– Care este în opinia dumneavoastră baza de la care să se pornească pentru însănătoşirea sistemului de sănătate?

– Ceea ce lipsește sistemului de sănătate din România este un audit etic. După mine, dincolo de creșterea finanțării, trebuie să ne aplecăm asupra eticii alocării resurselor în sistemul de sănătate și asupra capitalului uman. Altfel vom proceda cum am procedat și până acum, vom risipi resursele și în final vom constata lipsa de eficiență a măsurilor luate. Aceasta nu înseamnă că sistemul de sănătate românesc este nefuncțional și că nu s-a reformat. Numai un răuvoitor nu poate observa progresele care s-au făcut. Dar în același timp nu putem să eludăm faptul că relația autentică, bazată pe încredere între medic și pacient este adeseori transformată într-o relație comercială, între prestatorul de servicii medicale și consumatorul de servicii medicale, intermediată de tot felul de organisme birocratice.

– Pe de altă parte, cum de au ajuns o parte dintre medicii români la cinismul de a refuza să trateze un pacient dacă nu le dă șpagă? E o meserie care te înrăiește?

-O foarte mică parte dintre medicii români condiționează actul medical. Eu personal nu am cunoscut în decursul întregii mele cariere decât trei astfel de așa-ziși medici. Altfel nu poate fi explicată cota mare de încredere a populației în medicii români. Am văzut sondajele de opinie din ultimii doi ani și în toate medicii se clasează pe locul doi, după Biserică. Nu meseria înrăiește. Cel care condiționează actul medical este înrăit dinainte. Ceea ce înrăiește, este nerecunoașterea de către societate a eforturilor pe care le fac medicii în condițiile de astăzi pentru a asigura îngrijirile medicale. Lipsa de respect din partea pacienților conduce la o lipsă de respect pentru pacient și acest lucru trebuie să ne îngrijoreze.

– Cui credeți că i se datorează situația în care se află astăzi România?

– România, din cauza represiunii intelectualilor adevărați din perioada comunistă, nu a fost pregătită psihic să acepte ghizi spirituali. După 1968, noi nu am avut o mișcare intelectuală reală anticomunistă, cum au avut Cehia sau Polonia. Cei care erau adevărați ghizi spirituali au fost marginalizați, dacă nu anihilați, încât nu au mai existat modele. Aduceți-vă aminte cum au fost tratați după 1989 adevărații rezistenți, ca de exemplu Doina Cornea sau Corneliu Coposu. Această ruptură între intelectualitatea interbelică și intelectualitatea actuală fără nicio punte a făcut ca România să se miște ca o corabie în derivă. Și nu trebuie să uităm frica. Frica a devenit o realitate a zilelor noastre – frica de boală, frica de șomaj, frica de șefi, frica de DNA etc. Sentimentul că este bine să nu te expui a devenit o caracteristică a intelectualului român.

– Care sunt noile priorități? Ce vreți să faceți după ce se lămurește situația dvs. juridică?

– Prioritățile nu le-am stabilit niciodată în funcție de situația juridică. Dimpotrivă. În acest moment, profitând de experiența pe care am dobândit- o, prioritățile constau în a scrie două cărți cu teme care îmi sunt dragi: „Fundamentele Bioeticii” și „Mitic și Mistic în Medicină”. La vârsta mea cred că este riscant să îți stabilești priorități pe termen lung. După ce le voi termina, voi stabili alte priorități.