Apel disperat către cei mai puternici oameni din România! Suntem codașii UE

Apel disperat către cei mai puternici oameni din România! Suntem codașii UE

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator solicită o întrevedere cu ministrul Sănătății și cu președintele Camerei Deputaților, dar și cu preșdeintele Senatului.

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (A.P.M.A) a trimis o scrisoare deschisă către Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, premierul României, Florin Cîțu și președintele Senatului, Anca Dragu.

În scrisoare, Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator atrage atenția asupra problemelor extrem de grave din sistemul medical și susține că situația dramatică prin care trece sistemul sanitar reprezintă o oportunitate de dezvoltare.

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (A.P.M.A.) este singura asociație profesională cu reprezentare națională care promovează interesele medicilor de ambulatoriu, indiferent de specialitate și formă de organizare, dar mai ales a celor cu practică medicală liberală. Înființată în 2006, din 2008 A.P.M.A. negociază în numele medicilor pe care îi reprezintă, atât cu Casa națională de Asigurări de Sănătate, cât și cu Ministerul Sănătății și autoritățile locale Contractul Cadru și Normele acestuia, proiectele legislative de interes, etc.

DSP-urile s-au dovedit a fi inutile

Anul 2020 a fost un an dificil. Atât prin efectele directe ale pandemiei de Covid-19, cât și prin consecințele indirecte asupra sistemului de sănătate din România, care și-a arătat din nou limitele structurale. Lipsa cronică de finanțare, interesele meschine locale, starea proastă a spitalelor și ambulatoriilor, unele vechi de 100 de ani, cu structuri care nu permit actualizarea circuitelor, absența epidemiologilor și incapacitatea acestora de a impune managementului unităților sanitare măsurile potrivite au dus la rezultatele care se văd și astăzi. Direcțiile de sănătate publică s-au dovedit a fi de multe ori călcâiul lui Ahile.

Dar noi considerăm că o criză precum cea prin care trecem poate fi, dacă dorim, o oportunitate de modernizare. De reașezare a sistemului de sănătate pe noi baze, care să reflecte atât starea reală a sistemului de sănătate din România, care este mult modificată față de anul 2006, când a fost adoptată prin asumarea răspunderii Legea 95, cât și nevoile adevărate de finanțare a sistemului.

Trebuie să depășim abordările populiste și să ne asumăm corect ce putem suporta financiar.

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator: „”Pacientul este in centrul sistemului de sănătate”, o formă fără fond

Până acum, sloganul ”Pacientul este in centrul sistemului de sănătate” s-a dovedit o formă fără fond pentru toate guvernele. În centrul sistemului au fost cu totul alt interese: interesele feudalilor sistemului, interesele industriei Pharma, interesele autorităților locale sau ale managerilor de spital, interesele liderilor de sindicat, dar în niciun caz ale pacienților sau personalului medical.

Haideți să reconstruim. Avem un precedent: anul 1917. Armata română, statul român, s-au modernizat după dezastruosul an 1916.

Ambulatoriul reprezintă segmentul cel mai ușor de modernizat, cu costurile cele mai mici: medicina de familie, ambulatoriul de specialitate, stomatologia. Astăzi avem în România zone deșertice în ceea ce privește accesul cetățeanului la serviciile de sănătate.

Prin regândirea circuitelor, a finanțărilor, a serviciilor pe care le poate furniza populației se va crește accesibilitatea la serviciile medicale, se pot degreva spitalele, se poate îmbunătăți starea de sănătate a românilor. Să gândim integrat, să reașezăm după noi reguli. Nu trebuie să inventăm noi roata. Ne putem inspira din alte sisteme funcționale. Sistemul Bismarck modificat, după care funcționăm astăzi, este însă depășit.

A fost gândit la sfârșitul secolului XIX pentru un stat cu o economie mult mai puternică decât a noastră, pentru o populație cu o medie de vârstă mai mică, cu o speranță de viață mai redusă, cu costuri medicale mult mai mici. Este evident că acest sistem nu mai funcționează nici măcar în Germania.

La sfârșitul anului 2019 A.P.M.A. a propus ministrului Victor Costache înființarea unui grup de lucru pentru ambulatoriu din care să facă parte atât reprezentanți ai  Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Parlamentului, Colegiului Medicilor, Asociațiilor și Societăților medicale reprezentative, Organizațiilor de pacienți, grup de lucru care să aibă obiectivul de a elabora un consens care să fie ulterior transpus într-un proiect legislativ privind funcționarea serviciilor prespitalicești.